Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti l-a desemnat joi în funcţia de director general al societăţii pe Traian Panait, cu un mandat provizoriu de patru luni, în urma demisiei lui Dan Baciu.
În vârstă de 64 de ani, Traian Panait este licenţiat al Facultăţii de Transporturi a Institutului Politehnic din Bucureşti. Are experienţă managerială, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii de conducere în cadrul Ministerului Transporturilor.
În perioada 2002-2004, Traian Panait a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe probleme de transporturi.
News.ro a scris miercuri că directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Dan Baciu, si-a înaintat demisia la Consiliul de administraţie al companiei, fără a prezenta motivele acestei decizii.
Baciu a declarat joi pentru News.ro că va rămâne să lucreze în cadrul companiei, fără a preciza exact funcţia.
”Voi rămâne să lucrez în continuare la CNAB, deocamdată sunt în cadrul Consiliului de Administraţie, de unde nu mi-am dat demisia. Apoi, dacă încetează acest mandat, îmi pot relua o funcţie în cadrul companiei. Eu, de profesie, sunt economist”, a declarat Baciu pentru News.ro.
Dan Baciu a fost numit la conducerea companiei în luna februarie a acestui an.
CNAB a realizat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 425,31 milioane lei, cu 10% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.