România scoate din resurse materiale de un euro producție de două ori mai mică

Data actualizării: Data publicării:
Cristian-parvan-300x225

Reindustrializarea României este o temă care lipseşte de pe agenda de priorităţi a guvernelor din ultimii ani, iar la ora actuală, ca să obţinem un euro PIB, noi cheltuim de două mai mult pentru un material, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

 

"Tema reindustralizării României lipseşte de pe agenda de priorităţi a guvernelor din ultimii ani. Se fac afirmaţii diverse prin care faptul că inteligenţa artificială va cuceri lumea. Cu toate acestea, Uniunea Europeană vorbeşte despre dezvoltarea industriei siderurgice. Deocamdată, suntem în epoca oţelului, deci armele, si alte de genul acesta sunt făcute din oţel, la fel şi construcţiile ridicate în Bucureşti pe structuri metalice. Cum vă imaginaţi politica Ungariei, când compania Mol a dat 1,2 miliarde de euro pentru construcţia unui combinat petrochimic. Acum, la noi, a venit o firmă nouă care vrea să facă o fabrică de bio-etanol, cu 150 de milioane de euro. Avem nişte lucruri care ne pun pe gânduri şi pot să vă spun că există documente oficiale, precum Politica Industrială a Germaniei sau Politica Industrială a Franţei. În schimb, în România aceasta lipseşte cu desăvârşire", a susţinut Pârvan, potrivit Agerpres.ro. 

Reprezentantul patronatelor a menţionat, totodată, că România este de două ori mai ineficientă material decât media europeană, atunci când produce un euro PIB. 

"Problema industriei este una complexă şi sensibilă şi degeaba ne aşteptăm că va veni cineva de la Uniunea Europeană şi ne va spune cum să ne dezvoltăm industria. Chiar dacă ne dublăm de mâine PIB-ul, industria românească va fi tot sub cea din UE. România este de două ori mai ineficientă material decât media europeană. Asta înseamnă că noi cheltuim de două mai mult pentru un material, ca să obţinem un euro PIB. Astea sunt trăsăturile mari pe care se poate axa discuţia", a spus şeful PIAROM. 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului București a organizat, miercuri, conferinţa cu tema "Reindustrializarea României - Provocări şi Oportunităţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...