România, model sud-american al veniturilor în mijlocul Europei 

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
american-income-inequality

România se găsește în top 10 al țărilor UE din punct de vedere al inegalității veniturilor, iar situația se înrăutățește. 

american-income-inequality

Problemele țării noastre nu sunt numai nivelul scăzut al veniturilor românilor, printre cele mai mici din Uniunea Europeană, ci și faptul că aceste venituri sunt caracterizate de diferențe mari între persoanele care le obțin, arată ”Raportul privind creșterea și dezvoltarea pe 2017” al Forumului Economic Mondial (FEM).

Pe o scară de la 0 la 1, în care 0 reprezintă egalitatea perfectă între locuitori unei țări, iar 1 inegalitatea desăvârșită, România este menționată în raportul FEM cu un indice Gini de 0,32. Acesta ne situează în top zece țări europene din punct de vedere al inegalităților între veniturile populației. Calculele sunt făcute pentru veniturile rămase la dispoziția populației după ce statul a procedat la redistribuirea veniturilor brute prin impozite, taxe, ajutoare sociale.

Potrivit calculelor făcute de FEM, o situație mai proastă decât a României în UE o dețin, în ordinea inegalității, Estonia cu un indice Gini de 0,35, Spania cu 0,34, Grecia, Portugalia și Italia cu 0,33 și Marea Britanie cu 0,32. România mai este depășită de Lituania, Letonia și Bulgaria cu coeficienți cuprinși între 0,33 și 0,35.

Chiar dacă nu deținem prima poziție, situația îngrijorează prin prisma faptului că inegalitatea veniturilor a avut în România după criza economică din 2009 una dintre cele mai mari rate de creștere. Potrivit măsurătorilor Biroului european de statistică, măsurători diferite de cele ale Forumului Economic Mondial, inegalitatea veniturilor în România a crescut de la 0,33 în 2010, la 0,37 în 2015, în condițiile în care media UE este de 0,31.

Demn de precizat că țările cele mai dezvoltate din UE sunt și cele care au cele mai mici inegalități ale veniturilor. Țările care stau cel mai bine din acest punct de vedere sunt Norvegia 0,23, Islanda, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia, Slovacia, Slovenia, etc.

Remarcabil este și faptul că România reușește să realizeze foarte puțin prin mecanismele de redistribuire a veniturilor, respectiv impozite, taxe și ajutoare sociale. Spre exmplu, fără acest sistem redistributiv, Norvegia ar fi țara cu unele din cele mai mari inegalități (indice Gini de 0,45 mai mare decât cel al României, situat la valoare de 0,42). Taxarea veniturilor mari dar și ajutoarele sociale generoase fac ca Norvegia să fie țara cu cele mai egală distribuire a veniturilor. La fel și Suedia. Fără un sistem eficient de redistribuire a veniturilor, această țară ar avea un indice Gini de 0,52, mult peste cel al României.

Țările cu cele mai mari inegalități ale veniturilor sunt Namibila (0,58), Africa de Sud (0,56), China (0,50), urmate de un grup de opt țări central și sud americane anume Columbia, Chile, Panama, Costa Rica, Mexic, Brazilia, Peru și Argentina.

Transferurile fiscale, adică redistribuirea venituriolor nu sunt incompatibile cu competitivitatea și cu creșterea economică pe termen lung, spune raportul. ”Multe dintre cele mai competitive economii au niveluri înalte de protecție socială și de fiscalitate semnificativă presupusă”, arată economiștii FEM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O altfel de vedetă a filmului s-a stins din viață: Burt, crocodilul din „Crocodile Dundee”, a murit la peste...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Indexarea pensiilor, amânată pentru februarie. Nu se dă niciun ban în plus în ianuarie
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...