România ocupă a treia poziție în privința inegalității veniturilor in UE după Bulgaria și Lituania, contrar obiectivelor UE privind drepturile sociale.
Distribuția veniturilor în Uniunea Europeană arată în 2016 inegalităţi considerabile în rândul statelor membre, în condiţiile în care 20% din cei mai bogaţi cetăţeni ai Uniunii Europene au obţinut venituri de 5,2 ori mai ridicate decât cei mai săraci 20% cetăţeni, potrivit Agerpres.ro.
Astfel, în Cehia cei mai bogaţi 20% dintre cetăţeni au avut venituri de 3,5 ori mai mari decât 20% cei mai săraci, în Slovenia diferenţa de venituri a fost de 3,6 ori, în Slovacia şi Finlanda de 6 ori, în Bulgaria de 8,2 ori, în Lituania de 7,1 ori, în România de 7 ori în 2017, în Spania şi Grecia de 6,6 ori, în Letonia şi Italia de 6,3 ori, conform datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică Eurostat.
Comparativ cu 2008, Letonia a înregistrat cel mai semnificativ declin al inegalităţii veniturilor (de la 7,3 în 2008 la 6,3 în 2017, sau o scădere de un punct), urmată de Marea Britanie (minus 0,5 puncte), Belgia şi Polonia (ambele cu minus 0,3 puncte).
Cea mai mare creştere a fost în Bulgaria (de la 6,5 în 2008 la 8,2 în 2017, sau o creştere de 1,7 puncte), Italia (plus 1,1 puncte), Spania şi Lituania (ambele cu plus un punct).