Rafinăria Arpechim, la un pas să fie demolată

Data publicării:
rafinarie

Din 2004 de când a fost preluată şi până în prezent, rafinăria a mers numai pe pierdere. Singura salvare ar putea fi, însă, o privatizare, dar este scoasă la vânzare la pachet cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar specialiştii spun că şansele să îi găsească un cumpărător, sunt minime.

Rafinăria Arpechim mai are numai 9 instalaţii de producţie, faţă de peste 20 câte erau în perioada de glorie. Istoria Arpechim începe în 1964 cand a fost inaugurată prima instalaţie. La revoluţie, pe platforma de lângă Piteşti lucrau 13.000 de angajati. A fost prima rafinărie din România care a exportat motorină cu un conţinut redus de sulf, pe piaţa vest europeană la începutul anilor 90. Viitorul părea atunci unul de succes pentru Arpechim.

Constantin a lucrat 33 de ani la rafinărie . Şi acuma visez noaptea acele locuri de muncă și îmi pare bine așa când visez că îmi aduc aminte”, a spus Constantin Marinac. „Tot cartierul ăsta era de oameni fericiți. Aveau copii, aveau salarii, aveau de toate”.

În anul 2002, statul a luat un credit în valoare de 180 de milioane de dolari de la Banca Europeană pentru reconstrucție și dezvoltare pentru modernizarea rafinariei. Investiția uriașă nu a contat însă când a venit vorba de privatizare. Arpechimul a fost vândut în 2004 austriecilor de la OMV cu doar 13 milioane de euro. De atunci a început declinul.

Rând pe rând s-au închis secţiile, iar oamenii au rămas fără locuri de muncă. Acum, noii proprietari se gândesc să o demoleze pentru a vinde instalaţiile la fiare vechi. Au cerut deja avizele de la agenţia de mediu. Singura salvare ar putea fi însă o nouă privatizare. „Avem un dialog permanent cu autorităţile române care au considerat posibilitatea includerii Arpechim într-un potențial proces de privatizare a Oltchimului”, a spus Mariana Gheorghe, director general Petrom.

Deocamdată însă, nimeni nu s-a arătat interesat. Vestea că Arpechimul va fi pus la pământ i-a nemulţumit pe sindicalişti. În cazul în care nu se va găsi un cumpărător, proprietarul va începe demolarea la sfârşitul anului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...