Premierul Cioloş cere schimbarea procedurilor de avizare a transportului de masă lemnoasă în urma unei sesizări primite pe Facebook

Data publicării:
ciolos fb

În urma postării domnului Adrian Chiriţă, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Mediului să verifice situaţia. Pe scurt, la control, transportatorul a prezentat avizele necesare şi codurile online generate de sistem. Foarte probabil, codurile online au fost obtinute cu puţin timp inainte de controlul poliţiei, la vederea echipajului de poliţie”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Postarea la care se referă premierul este a unui cetăţean care s-a folosit de aplicaţia Inspectorul Pădurii prin care orice persoană poate sesiza poliţia, dacă observă un camion ce transportă lemn, iar transportul nu apare în sistemul online care în care sunt trecute avizele necesare. Adrian Chiriţă a observat un transport neautorizat în zona oraşului Câmpulung Moldovenesc, însă avizul a apărut în sistem ulterior sesizării pe care a făcut-o la poliţie, urmată de un control asupra camionului efectuat de către poliţişti.

Procedura actuală are, într-adevăr, unele vulnerabilităţi, existând încă loc pentru abuzuri. Modul de lucru actual permite completarea ulterioară a avizului de însoţire, într-un interval orar de 12 ore. Astfel, pe distanţe scurte, poate exista posibilitatea efectuării mai multor transporturi de material lemnos, cu cantităţi identice, prin utilizarea aceloraşi documente” recunoaşte premierul Cioloş.

Prim-ministrul a solicitat Ministerului Mediului şi Ministerului de Interne să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului, iar Inspectoratul de Poliţie Suceava şi Garda Forestieră din acelaşi judeţ au fost trimise să verifice societatea căreia aparţinea camionul respectiv.

„Îi mulţumesc domnului Chiriţă pentru spiritul civic şi pentru implicare şi vă asigur că lucrurile semnalate nu vor rămâne fără urmări pentru cei care încalcă legea. Aplicaţia Inspectorul Padurii a fost lansată în testare timp de o lună de zile tocmai pentru a primi feedback de la cetăţenii care o utilizează şi pentru a o îmbunătăţi. Avem în continuare nevoie de ajutorul dumneavoastră şi de al celor cărora le pasă de pădurile noastre”, mai spune Dacian Cioloş.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat, pe 19 iulie, aplicaţia mobilă ”Inspectorul Pădurii”, instrument de combatere a tăierilor ilegale care vine în completarea sistemului "Radarul Pădurii" şi care oferă posibilitatea populaţiei să verifice, într-un singur pas, legalitatea unui transport de lemne, precizează News.ro.

Aplicaţia  ”Inspectorul Pădurii” poate fi descărcată de oricine, pe orice telefon mobil cu sistem de operare Android, iar descărcarea se poate face gratuit din Google Play. Până acum, cetăţenii care sesizau transporturi de lemn la serviciul de urgenţă 112 nu dispuneau de repere clare asupra a ceea ce putea însemna un transport suspect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...