Președintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare legea prin care valorea coşului minim de consum lunar pentru un trai decent se actualizează anual de către INS şi se aprobă prin Hotărâre a Guvernului. Iohannis reclamă că o astfel de reglementare afectează în mare parte legea pe care o modifică.
Potrivit Administrației Prezidențiale, legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar are ca obiect de reglementare înlocuirea conceptului de „coș minim de consum lunar” cu unul nou, respectiv cel de „coș minim de consum pentru un trai decent”, stabilirea structurii și componentelor acestuia precum și a procedurii de actualizare a valorii sale.
Președintele Klaus Iohannis arată că modificarea valorii coșului minim de consum lunar prin Hotărâre de Guvern încalcă principiul separației puterilor în stat și a ierarhiei actelor normative.
„Or, dacă legiuitorul a prevăzut prin lege valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, modificarea acestui cuantum nu se poate realiza altfel decât printr-un act cu aceeași forță juridică, respectiv tot prin lege. O asemenea modalitate de reglementare, ce ar permite modificarea unei legi printr-o hotărâre a Guvernului, echivalează cu o înfrângere a principiului separației puterilor în stat, dar și a ierarhiei actelor normative, astfel cum este aceasta stabilită prin Constituție”, arată comunicatul emis de Administrația Prezidențială.
Șeful statului mai arată că trebuie reanalizată anexa privind componentele coșului minim de consum lunar și valoarea acestora pentru a stabili o structură bazată pe „criterii și metodologii obiective și a unor componente raportate la unități de referință compatibile cu cele utilizate de instituțiile cu competențe în stabilirea valorii unora dintre componentele coșului minim”.
„În plus, pentru a nu pune probleme în aplicare, considerăm că Parlamentul ar trebui să aibă în vedere și normativizarea NOTEI anexei, întrucât unele din dispozițiile acesteia țin chiar de corpul legii, iar parte dintre acestea ar putea face obiectul unei anexe distincte”, mai notează reprezentanții Președinției.
Legea supusă reexaminării Parlamentului prevede că acest coș minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal pe care se bazează salariul minim brut pe țară garantat în plată și a politicii salariale, potrivit președintelui.
Astfel, Administrația Prezidențială consideră că parlamentarii trebuie să analizeze în ce măsură structura, componentele şi valoarea acestui coș trebuie să fie stabilite prin lege.
„În acest context, semnalăm că salariul de bază minim brut pe țară este reglementat de Codul Muncii - ce constituie cadrul normativ general al raporturilor de muncă. Astfel, potrivit art. 164 alin. (1), teza I din acest act normativ «salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor». Deoarece coșul minim de consum pentru un trai decent va constitui unul dintre elementele de fundamentare a salariului de bază minim brut pe țară, considerăm că Parlamentului îi revine sarcina de a analiza şi în ce măsură structura, componentele şi valoarea acestui coș trebuie să fie stabilite prin lege”, conform comunicării.
Totodată, Klaus Iohannis atrage atenția Parlamentului că modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu afectează concepția generală sau dacă nu privește întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză.
În acest caz, președintele susține că OUG privind stabilirea valorii coșului minim de consum lunar ar trebuie abrogată iar procesul de legiferare să fie reluat.
„Însă, Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar schimbă concepția generală a actului normativ supus modificării și completării și vizează întreaga reglementare a OUG nr. 217/2000, care de altfel conține două articole și o anexă. Având în vedere că prin legea supusă reexaminării se intervine legislativ asupra întregului conținut normativ al actului supus modificării, apreciem că se impunea ca, în acord cu dispozițiile art. 61 din Legea nr. 24/2000, să fie adoptată o nouă reglementare, cu consecința abrogării OUG nr. 217/2000”, conchide mesajul președintelui.
Camera Deputaților a adoptat, pe 15 octombrie, decizional, proiectul de lege prin care valoarea coşului minim de consum lunar pentru un trai decent se actualizează anual de către Institutul Naţional de Statistică (INS) şi se aprobă prin hotărâre a guvernului.
Legea prevede că valoarea coșului minim de consum lunar pe luna septembrie 2018 este de 6.762 de lei. Acesta include 11 categorii de cheltuieli: alimentație - 1.405 de lei; îmbrăcăminte și încălțăminte - 651 de lei; locuință - 1.781 de lei; dotarea locuinței - 220 de lei; cheltuieli cu locuința - 477 de lei; produse de uz casnic și igienă personală - 238 de lei; servicii - 488 de lei; educație și cultură - 546 de lei; îngrijirea sănătății - 107 de lei; recreere și vacanță - 234 de lei; fondul de economii al familiei - 615 de lei.
Cantităţile şi valoarea aferente fiecărei componente a coşului au fost calculate pentru o familie alcătuită din doi adulţi salariaţi, de 35-45 de ani, şi doi copii în întreţinere, de 12-14 ani şi respectiv 8-10 ani.