Concluzia Institutului de Statistică se bazează pe media salariilor încasate în luna februarie 2017 față de 2016. Statistic concluzia este puternic distorsionată de factori precum acordarea unor majorări de salarii doar în anumite sectoare ale economiei sau calculul valorilor medii fără excluderea valorilor extreme, respectiv a salariilor foarte mari sau foarte mici. Institututul de Statistică nu calculează valori mediane, respectiv valorile care împart în două populația statistică ci doar valori medii.
Indicele câștigului salarial real în luna februarie 2017 comparativ cu perioada corespuynzătoare din 2016 a fost de 114,5%, potrivit datelor furnizate vineri de către Institutul Național de Statistică. Indicele se calculează în funcție de salariul mediu nominal net și indicele prețurilor de consum.
Indicele câştigului salarial real a fost de 97,3% pentru luna februarie 2017 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 170,0%, cu 4,7 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2017. În luna februarie 2017 câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,7% față de februarie 2016.
În luna menționată câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.108 lei, cu 1,9% mai mic decât în luna ianuarie 2017. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.236 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 64 lei (‐2,8%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.631 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.351 lei).
INS explică scăderea veniturilor în februarie față de ianuarie astfel: „în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna ianuarie 2017, ca urmare a acordării în lunile precedente a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13‐lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.