Olguţa Vasilescu: Este exclus să se elimine salariul minim pe economie

Data publicării:
olguta vasilescu_govro

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat o părere personală, mai apropiată de mediul de afaceri, atunci când a vorbit de eliminarea salariului minim în sectorul privat, însă această măsură este exclusă, nefiind în programul de guvernare, a declarat luni ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

"Este exclus, exclus, exclus să se elimine salariul minim pe economie. Nu există în programul de guvernare. Noi avem un ritm de creştere anual care există în programul de guvernare scris. Aşa vom face, cum am aplicat până acum, cel puţin la Ministerul Muncii tot ceea ce scrie în programul de guvernare, aşa se va întâmpla şi de acum înainte. Domnul Teodorovici şi-a exprimat o părere personală mai apropiată de mediul de afaceri. Pe noi ne interesează foarte mult salariatul şi ce duce el acasă, pentru că, dacă lăsăm o nebuloasă totală, în care nu mai există acest salariu minim, de altfel există, cred, trei ţări în Uniunea Europeană, care nu au salariu minim (...) Nu va fi adoptată. A fost o părere personală. El a spus cum ar vedea dumnealui, dar deocamdată dumnealui este ministru într-un guvern ce are un program de guvernare aprobat de Parlamentul României. Dumnealui şi-a exprimat o opinie personală. Toţi putem să avem păreri personale, dar ceea ce scrie în programul de guvernare se aplică", a spus Olguţa Vasilescu, la România TV.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la DCNews, că nu este normal ca la stat să fie salarii mai mari decât în mediul privat, în condiţiile în care angajaţii de la stat au un statut aparte de care personalul din mediul privat nu beneficiază.

"Este o situaţie neplăcută care trebuie inversată în ceea ce priveşte salariile. Nu poţi avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Statul oricum îţi oferă un statut aparte, anumite facilităţi, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo nişte aprecieri pe care nu le poţi cuantifica în mod foarte clar. Şi toată lumea din administraţie are foarte bine ca şi calificativ adică suntem o administraţie de supereroi", a explicat Eugen Teodorovici.

El spune, în context, că abordarea trebuie schimbată chiar şi în ceea ce priveşte salariul minim care nu ar trebui impus la nivelul economiei ci numai în administraţie.

"Lucrurile în spate se întâmplă exact invers şi atunci, da, trebuie să schimbăm această abordare pas cu pas. Poate chiar şi la salariul minim pe economie. Eu sunt de părere că nu trebuie impus în economie. Îl stabileşti şi îl impui în administraţie, în sectorul public, dar în sectorul privat îl dai ca şi reper şi spui aşa: cine nu are angajaţi sub acest plafon primeşte un pachet de facilităţi. Dar laşi agentul economic să îşi stabilească singur decizia pe baza unor calcule pe care le face de la caz la caz şi aplică cea mai avantajoasă soluţie. Sunt pentru ca statul să nu fie prezent în piaţă", a subliniat ministrul Finanţelor Publice.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...