ELCEN și Distrigaz Sud au anunțat că au ajuns la o înțelegere, în urma căreia poprirea pe conturile ELCEN va fi ridicată. În consecință, nu va mai fi întreruptă alimentarea cu apă caldă. Cele două companii s-au înțeles că datoria ELCEN-ului către Distrigaz va fi eșalonată până la sfârșitul acestui an.
Înțelegerea dintre cele două companii depinde de RADET.
„Reprezentanții ELCEN și Distrigaz Sud au ajuns, astăzi, la o înțelegere de principiu privind eșalonarea, până la sfârșitul acestui an, a sumei de 11,67 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere aferente unor facturi din anii precedenți, conform titlului executoriu obținut de Distrigaz împotriva ELCEN.
Urmare a acestei înțelegeri, se va ridica poprirea instituită de către Distrigaz Sud asupra conturilor ELCEN, cu condiția respectării de către ELCEN a obligațiilor asumate în protocolul semnat de cele două societăți. În măsura în care RADET își va respecta obligația de a întocmi luni ordinul de plată pentru plata subvenției scadente, se va putea achita către Romgaz contravaloarea gazelor livrate în următoarele zile și astfel, cel puțin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă”, se arată în comunicatul transmis de cele două companii.
ELCEN și Distrigaz au atras atenția că această soluție nu este una pe termen lung.
„Totodată, este important de menționat că aceasta este o soluție la care s-a ajuns în urma unor negocieri, dar nu este o soluție pe termen lung. Este, în continuare, nevoie de o discuție permanentă între RADET și ELCEN pentru ca stabilitatea să fie asigurată pe tot parcursul sezonului rece 2016 – 2017. Reiterăm nevoia de colaborare și bune practici comerciale cu partenerii noștri, RADET, și ne dorim ca, de la începutul săptămânii viitoare, soluțiile pe care le vom găsi să fie pe termen mediu și lung, în beneficiul locuitorilor Capitalei, dar și al societăților implicate în asigurarea apei calde și căldurii în Capitală”, conform comunicatului celor două companii.
Toate conturile ELCEN au fost blocate joi. Distrigaz Sud a pus poprire din cauza datoriilor. În aceste condiții exista riscul ca din 10 septembie, ELCEN să nu mai poată produce energie electrică şi termică.
Decizia a fost luată de un executor judecătoresc deoarece ELCEN are o datorie de de 11,6 milioane de lei față de Distrigaz, reprezentând dobânzi de întârziere. ELCEN spune că a făcut plățile, dar după data scadentă astfel că s-a acumulat această datorie din dobânzi de întârziere.
„Distrigaz Sud Reţele SRL a instituit astăzi poprire pe toate conturile bancare ale societăţii Electrocentrale Bucureşti SA. Astfel, conturile ELCEN au fost blocate din dispoziţia executorului judecătoresc, mandatat de către Directorul General Distrigaz Sud Reţele, Dan Pantilie. În plus, poprirea a fost extinsă şi asupra terţilor popriţi, clienţi ai ELCEN, printre care şi RADET Bucureşti", a anunţat Elcen, joi, într-un comunicat.