Emil Hurezeanu: „Pericolul participării chinezilor la licitaţii este că sunt programaţi să le câştige”

Data publicării:
hurezeanu-6

Jurnalistul Emil Hurezeanu a vorbit, la emisiunea „Jurnalul de seară”, despre proiectele desfășurate de chinezi în Uniunea Europeană și de atuul pe care îl au firmele din China la licitații.

„În Polonia, între orăşelul Lodz şi Varşovia au vrut să facă vreo 400 de kilometri de autostradă. Au început să o facă şi a sărit în aer. Acest proiect polonezo-chinez era dat exemplu la noi. Nimeni nu îşi aduce aminte că în timp ce acest proiect al acestei autostrăzi a sărit în aer, în Germania, un proiect similar a funcţionat? Vă imaginaţi un mic tronson de autostradă făcut în Germania cu chinezii şi care reuşeşte?”, a spus Emil Hurezeanu.

Problema nu este că chinezii nu vin la licitaţii, sau că nu le plac licitaţiile, dar le câştigă pe toate, pentru că ei vin cu forţă de muncă plătită cu un sfert din forţa de muncă pe care o cere Europa. Pentru contractorii occidentali, preţurile sunt atât de bune încât ele sunt prohibitive pentru România în raport cu preţurile pe care le oferă chinezii. Ei au aceste preţuri din mai multe motive, în primul rând că ei fac totul singuri cu firmele de stat pe care le controlează aproape anarhic. Orice participare chinezească la mari proiecte este o operaţiune uriaşă de dumping, pentru că ei vin cu mii de angajaţi care câştigă foarte puţin. Pericolul participării chinezilor la licitaţii nu ţine de altceva decât de faptul că sunt programaţi să le câştige”, a afirmat jurnalistul.

Forumul Economic şi Comercial China - Europa Centrală şi de Est, care se desfăşoară la Bucureşti - provoacă îngrijorare în cancelariile europene. Oficialii români au adoptat o strategie defensivă şi dau asigurări că nu există motive de îngrijorare. La summitul de la Bucureşti vor participa 16 prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est plus şeful Guvernului de la Beijing, dar şi 1.500 de oameni de afaceri - dintre care 300 din China.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comerţului de la Beijing, schimburile comerciale între China şi România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari, în primele 10 luni ale anului 2013.

Investiţiile chineze în România sunt în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investiţiile româneşti în China sunt de 280 de milioane de dolari.Exporturile româneşti în China au crescut de la 360 de milioane de dolari în 2008, la aproape un miliard de dolari, anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri