Românii din diaspora au trimis acasă patru miliarde de euro, anul acesta. Cei mai mulți bani vin din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
teancuri de bancnote euro tinute in mana
FOTO: Profimedia Images

Românii din diaspora au trimis acasă 4 miliarde de euro, în primele opt luni ale acestui an. Datele BNR arată că, doar din Marea Britanie, au ajuns în țară 900 de milioane de euro. Mai mulți bani decât anul trecut au trimis și românii plecați la muncă în Italia sau Spania.

Românii din diaspora au trimis în țară, în primele opt luni din 2022, cu aproape 200 de milioane de euro mai mult față de perioada similară a anului trecut. 

Potrivit datelor BNR, din ianuarie până în august, au ajuns în România aproximativ 4 miliarde de euro.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România: Economia a continuat să crească în UE și în Marea Britanie și prin urmare veniturile încasate au fost mai mari, de asemenea datorită inflației au crescut și salariile, deci implicit veniturile.

În primele 4 luni ale anului, cei mai mulți bani erau trimiși acasă de românii din Germania, urmați de cei din Marea Britanie. Acum locurile s-au inversat. Marea Britanie urcă pe primul loc, cu cei mai mulți bani trimiși în țară de către românii care lucrează acolo, 897 de milioane de euro, față de 796 de milioane de euro, bani trimiși de românii din Germania.

Nu este greu de înțeles de ce Marea Britanie a urcat pe primul loc. Potrivit statisticilor oficiale, cea mai mare comunitate de români este stabilită în Regatul Unit. În 2021 erau înregistrați aproximativ 540.000 de români.

Creșteri sunt şi din Italia, dar și din Spania față de anul trecut. Din Italia s-au trimis circa 617 milioane de euro, iar din Spania 310 milioane de euro în primele 8 luni.

Marian Mocanu, român stabilit în Italia: Statul italian a investit în construcții, mai exact, dacă eu investeam 100.000 de euro să-mi refac casa, atunci după ce terminam lucrările, statul italian îmi dădea înapoi 110.000 de euro. Și cum știm foarte bine cel puțin bărbații care locuiesc în Italia lucrează în construcții, deci a fost mai mult de lucru și cine lucrează în construcții câștigă mai mult decât anul trecut. Anul trecut câștigau poate jumătate față de acum ca salariu.

Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România: Aceste remiteri de bani ajută economia pentru că finanțează contul curent care este într-un deficit substanțial, undeva la 10% din PIB, mai mult acești bani susțin familiile din România celor care lucrează în străinătate și ajută desigur consumul din țară și implicit creșterea economică din România.

Economiștii spun că banii trimiși în țară ajută și la stabilitatea leului, pentru că susțin cererea prin schimbul valutar din euro în lei.


Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...