OMV se aşteaptă ca livrările prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia la timp

Data publicării:
Gazoductul Nord Stream. Germania
Gigantul rus Gazprom a anunțat că volumul de gaze cu care Europa este aprovizionată prin gazoductul Nord Stream 1 va scădea la 40% din capacitatea normală. Foto: Profimedia Images

OMV se aşteaptă ca livrările din Rusia prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia aşa cum era planificat, după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat luni grupul energetic austriac, după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip forţă majorăcu privire la livrările de gaze.

Într-un comunicat de presă, OMV precizează că nu poate face comentarii în legătură cu comunicarea sa operaţională cu Gazprom, în cadrul relaţiilor lor contractuale, iar un purtător de cuvânt a adăugat că livrările de gaze către OMV încă sunt mai reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelul convenit, notează Agerpres.

În documentul consultat de Reuters, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei situaţii extraordinare, care nu poate fi controlată de grupul rus. 

Gazprom adaugă că măsura invocării forţei majore, o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă, pentru moment, vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv prin Ucraina şi Belarus, dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă.

Citește și: Analiști: Închiderea robinetului de gaz pentru Europa este un semn de slăbiciune din partea Rusiei

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...