Dezvăluiri în cazul Boeing 737 MAX: Un raport întocmit după primul accident estima 15 prăbușiri pe durata de viață a avionului

Data actualizării: Data publicării:
Relatives Of Lion Air Crash Victims Await News At Hospital
Foto: Gulliver/ Ulet Ifansasti/Getty Images

O analiză realizată de Administrația Aviației Federale din SUA în toamna anului trecut, după prăbușirea primei aeronave Boeing 737 MAX, arată că acest model de avion prezenta un risc ridicat de prăbușire, dar autoritățile americane nu au acționat până când nu a avut loc al doilea accident aviatic, informează CNN.

În accidentele aviatice în care au fost implicate aeronave Boeing 737 MAX, o cursă Lion Air și una Ethiopian Airlines, au murit 346 de persoane.

Un document al Administrația Aviației Federale din SUA datat decembrie 2018, la câteva săptămâni după prăbușirea cursei Lion Air, a estimat că vor mai urma 15 accidente aviatice pe durata de aviață a aeronavei Boeing 737 MAX. Acest document a fost făcut public miercuri, la o audiere în Comisia de Transport din camera inferioară a Congresului SUA.

Șeful Administrația Aviației Federale din SUA, Stephen Dickson, a spus că pe baza acelui document și "a ceea ce știe azi", ar fi acționat pentru menținerea la sol a aeronavei Boeing 737 MAX, dacă s-ar fi aflat la conducere în acea perioadă. Dickson a preluat funcția în luna august, la mult timp după realizarea documentului și decizia de menținere la sol a aeronavelor.

Documentul a fost prezentat prima dată de Wall Street Journal. Într-un comunicat, Boeing a spus că documentul FAA a stabilit că o atenționare cu instrucțiuni pentru piloți "a fost suficientă pentru permite aeronavelor 737 MAX să zboare până la implementarea schimbărilor la sistemul MCAS".

Asociațiile mari de poloți au spus că au aflat de sistemul MCAS cu ocazia acestei atenționări. MCAS este un sistem de stabilizare computerizată despre care s-a aflat ulterior că primea date eronate și făcea avioanele prăbușite să intre în coborâri necontrolate.

Boeing a anunțat că dezvoltă o soluție software pentru a repara sistemul și va adăuga un al doilea senzor care să verifice dacă datele primite de primul sunt corecte.

Dickson a recunoscut la audiere că panelul Administrației Aviației Federale adunat pentru a evalua problema nu a recomandat menținerea la sol a aeronavelor. Șeful FAA a mai spus că nu știe dacă panelul FAA a avut la dispoziție și documentul care estima riscul modelului Boeing 737 MAX.

Acuzații pentru Boeing și FAA de la foști angajați

Ed Pierson, un fost angajat Boeing la programul 737 MAX, a declarat că i-a avertizat în numeroase rânduri pe managerii Boeing să închidă linia de fabricație din cauza greșelilor și a reducerilor de costuri, dar recomandările sale au fost ignorate.

"Am anunțat conducerea Boeing în scris de mai multe ori, odată înainte de prăbușirea cursei Lion Air și din nou înainte prăbușirii Ethiopian Airlines, în privința riscurilor asociate cu aeronava din cauza mediului din fabrică", a spus Pierson. "Avertizările mele au fost ignorate".

Un fost angajat FAA, Micheal Collins, a spus că a fost martor la momente în care oficiali de rang înalt din Administrația Aviației Federale au ținut partea Boeing în fața propriilor specialiști.

Potrivit lui Collins, într-un caz anume, un oficial a decis peste avertizările a 13 ingineri, un pilot din proiect și patru manageri.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri