Camera Deputaților a adoptat modificarea Legii de Înființare a Jandarmeriei Române pentru asigurarea serviciilor de pază și protecție la Metrorex SA.
În termen de 30 de zile se va aproba prin Hotărâre de Guvern modul în care se va implementa prevederea legislativă menționată, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Hotărârea de Guvern va reglementa asigurarea pazei și protecției obiectivelor, bunurilor și valorilor aparținând Metrorex SA, cu efective de jandarmi.
După aprobarea Hotărârii de Guvern - coroborată cu Programul de implementare agreat între Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne - serviciile de pază vor fi asigurate de Jandarmeria Română.
În primăvara acestui an Metrorex a anulat o licitaţie lansată încă din aprilie 2017 pentru contractarea de serivicii de pază pe o perioadă de patru ani. Cele patru oferte depuse nu au fost considerate admisibile.
Pe 30 martie 2018, compania de metrou a anulat însă licitaţia, motivând că „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme".