ANAF a anunţat vineri că, pentru a simplifica completarea şi depunerea online a Declaraţiei Unice, pune la dispoziţia contribuabililor o aplicaţie informatică dedicată.
„Declaraţia Unică se poate completa şi depune de la adresa https://declunica.anaf.ro/ dacă se utilizează numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual”, se arată în comunicat.
ANAF recomandă utilizarea din timp a aplicaţiei dedicate completării şi depunerii online a Declaraţiei Unice, pentru a se evita îngreunarea procedurii de depunere de către un număr mare de utilizatori înregistraţi simultan în sistem.
„Contribuabilii care depun electronic Declaraţia Unică beneficiază de bonificaţia de 5% din impozitul pe venit plãtit integral pânã la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. O bonificaţie de 5% se acordă, de asemenea, şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii”, se arată în comunicat.
Guvernul a anunţat joi că, la propunerea Ministerului Finanţelor, a extins, prin OUG, termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice până în 31 iulie, faţă de 16 iulie cât era iniţial.
Decizia a fost luată în condiţiile în care site-ul ANAF a funcţionat cu întreruperi, în ultimele zile, din cauza numărului mare de contribuabili care au intrat să depună online Declaraţia Unică.
Sursa: News.ro