Cei peste 1.500 de candidaţi au mai trecut printr-o selecţie pentru a putea să susţină examenul scris organizat de Fisc. În ciuda bibliografiei stufoase, proba nu le-a dat bătăi de cap concurenţilor. Mulţi au părăsit de concurs sala după o oră.
„Foarte accesibile, chiar și pentru cei care nu sunt din domeniul economic”, a spus unul dintre concurenți.
Emoţiile lor nu s-au terminat, însă. Urmează proba orală.
O parte dintre concurenţi au mai lucrat la Fisc, însă au fost nevoiţi să vină la examen după ce direcţiile la care erau angajaţi au fost desfiinţate în urma reorganizării instituţiei. Pe lângă ei, şi-au încercat norocul şi absolvenţi de facultate ori persoane care nu au mai muncit niciodată la stat.
„Doar privat și pe cont propriu”, a spus un alt concurent.
Nu toţi vor ajunge însă să lucreze în noua Direcţie Antifraudă. Concurența a fost mare pentru posturile scoase la concurs de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Peste 1.500 de candidați sunt înscriși pentru cele 300 de locuri disponibile. Cine nu va fi admis acum mai are o șansă la finalul lunii martie, atunci când vor fi scoase la concurs alte 280 de posturi.
Cei care vor promova examenul se vor alătura celor 850 de inspectori antifraudă angajaţi în noua structură în toamna anului trecut.
Peste 1 miliard de lei, gaura provocată de evazioniști
Inspectorii Fiscului au însă o sarcină grea. Vor trebui să crească încasările la buget şi să micşoreze pagubele provocate de evazionişti
În primele 11 luni ale anului trecut, autorităţile au recuperat doar un sfert din prejudiciul cauzat de firmele implicate în cazuri de evaziune fiscală. Vorbim despre dosare penale cu o pagubă totală de peste un miliard de lei, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne.
Lucrurile nu au stat mai bine nici cu un an înainte. Deşi prejudiciul a fost mai mic, gradul de recuperare a fost acelaşi.