De ce zborurile întârziate nu le aduc bani românilor

Data publicării:
London Airspace Is Restricted Due To A Computer Failure
LONDON, ENGLAND - DECEMBER 12: Passengers line up in Terminal Three as they wait for delayed flights at Heathrow Airport on December 12, 2014 in London, England. Computer problems at the National Air Traffic service have caused severe problems for air passengers at London's airports. (Photo by Peter Macdiarmid/Getty Images)

A întârziat avionul la care aveaţi bilet? Aţi putea fi unul dintre cei care puteau primi despăgubiri totale de zeci de milioane de euro pentru cele aproape 800 de zboruri care au avut probleme anul trecut pe aeroporturile din România.

Suma enormă a rămas însă la companiile aeriene: puţini pasageri îşi cunosc drepturile, spun firmele specializate în recuperarea acestor prejudicii.

Aproape 50.000 de pasageri români aveau dreptul să primească despăgubiri anul trecut de la companiile aeriene pentru timpul pierdut în aeroporturi.

Din păcate, nici unu la sută dintre cei care călătoresc cu avionul ştiu că pot obţine asemenea compensaţii.

Peste 203.000 de zboruri au tranzitat spaţiul aerian al României anul trecut. Dintre acestea, aproape 500 au fost anulate, iar 288 au avut întârzieri mai mari de 3 ore.

Anita Yoltai Syabo, manager Flight Refound: „Toţi pasagerii acestor zboruri au dreptul la compensaţii între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa pe care urmau să o parcurgă”

Există însă şi cazuri în care despăgubirile nu se acordă: dacă zborul are probleme din cauza unei greve neanunţate sau a vremii.

Chiar şi aşa, 22 milioane de euro este suma totală care ar fi putut intra în buzunarele românilor anul trecut de pe urma acestor compensaţii. Puţini au cerut însă banii.

Florin Rusu, pasager: „Am avut o întârziere foarte mare, undeva peste 5-6 ore. Cred că în 10 zile mi-am primit banii înapoi pe amândouă biletele de avion şi nişte despăgubiri ulterioare”

Dacă zborul este anulat sau are întârzieri mai mari de trei ore, pasagerii se pot adresa firmelor ce intermediază relaţia cu companiile aeriene. Comisionul încasat de acestea este 30% din suma obţinută ca despăgubire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...