Bilete de avion la clasa I vândute cu prețuri de 10 ori mai mici. Anunțul companiei aeriene care a comis gafa

Data publicării:
cathay pacific
Foto: Wikipedia Commons

Mai mulți pasageri ai companiei Cathay Pacific au profitat de o eroare la afișarea prețurilor biletelor de avion la clasa I, pe ruta Hong Kong-Portugalia, și le-au cumpărat cu doar 1.512 dolari, în loc de 16.000 de dolari, cât costă de obicei aceste bilete, scrie BBC News.

cathay pacific
Foto: Wikipedia Commons

Compania aeriană a anunțat că va onora biletele și că a lansat o investigație în acest caz, pentru a afla de unde a pornit eroarea de preț. „Oferta” la biletele de 16.000 de dolari a apărut pe site-ul companiei aeriene duminică.

Zborurile la clasa I din Lisabona spre Hong Kong, cu escală în Londra, s-au vândut la 1.512 dolari, cu toate că un zbor similar, cu escală în Frankfurt, costă 16.000 de dolari.

În ciuda diferenței mari de preț, doar un număr mic de persoane au achiziționat bilete, iar compania aeriană a decis să onoreze comenzile.

În urmă cu două săptămâni, Cathay a făcut o greșeală similară, când a listat biletele din Vietnam spre New York la clasa I la 675 de dolari dus-întors, în condițiile în care un bilet similar costă tot 16.000 de dolari.

Companiile aeriene care comit astfel de erori de preț aleg uneori să retragă oferta și să le returneze banii celor care le-au cumpărat pentru sume derizorii.

În 2014, Singapore Airlines a onorat zborurile vândute la mai puțin de jumătate de preț. Însă United Airlines a anulat biletele transatlantice vândute pentru mai puțin de 100 de dolari.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri