Evoluţia se datorează şi unei noi măsuri de susţinere din partea băncii centrale.
Ieri, BNR a menţinut pentru a şaptea săptămână la rând suma cu care împrumută băncile pe termen scurt la 4 miliarde lei, pentru a evita eventualele speculaţii care pot afecta moneda naţională.
Leul a câştigat peste 3 bani şi în faţa dolarului. Moneda americană a ajuns acum la 3,36 lei. Raportat la moneda elveţiană, leul se apreciază cu un ban, iar francul coboară la 3,64 de lei.