România s-a angajat să ducă preţurile gazelor din producţia internă în apropierea celor din import, care sunt de două ori mai mari. Efectele sunt totuşi destul de ample.
Această liberalizare a fost puternic cerută de distribuitorii de gaze, care sunt companii străine mari. Însă acestea au constatat că încep să piardă clienţi pe măsură ce cresc preţurile. Nu e vorba de clienţi casnici captivi, ci de firme. Economia României nu este pregătită să suporte în acest moment costuri atât de mari. Chiar şefii marilor companii de distribuţie au recunoscut că s-au făcut calculele greşit.
Totuşi, această amânare a creşterii preţului la gaze s-ar putea să fie motiv de ceartă şi mai puternică cu Bruxellesul. Comisia Europeană cere insistent ca România să ridice restricţiile la exportul de gaze. În acest moment, companiie producătoare din România nu pot exporta gaze naturale şi trebuie să vândă la intern. În momentul în care ar avea liber la export, atunci preţurile s-ar liberaliza automat, pe baza cererii şi ofertei. România insistă să nu facă acest pas pentru că ar avea implicaţii majore asupra costurilor vieţii.
România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern. Populaţia consumă 24% din total.