București. 16 terenuri de tenis vor fi construite până în vara lui 2014

Data publicării:
tenis

Academia de Tenis a primăriei va fi ridicată în apropierea Arenei Naţionale. Va avea 6 terenuri, o tribună de 1.300 de locuri, vestiare şi parcare proprie. Totul, la preţul de 1,7 milioane de euro.

Orice bucureştean va putea să joace la Academia de tenis, gratis.

La nici şapte kilometri distanţă, în Parcul Operei, va renaşte complexul Tenis Club Bucureşti, demolat înainte de 1989. 10 terenuri vor fi construite acolo, cu 1,5 milioane de euro.

Noi preconizăm ca până la sfârşitul anului să avem 4-5 terenuri la cheie, cu nocturnă cu tot, urmând ca până la jumătatea anului 2014 întreaga bază să fie gata de competiţii”, spune George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

Vechiul centru de tenis a fost construit după demolarea stadionului Venus si a fost un simbol al sportului alb, dar a dispărut la ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Nimic din actualul parc al Operei nu mai aduce aminte de fostul Tenis Club Bucureşti, locul în care au crescut sportivi precum Ilie Năstase sau Ion Ţiriac. În cel mult un an însă, această locaţie va avea o cu totul altă înfăţişare.

Cei mai încântaţi de proiect sunt copii.

Cele două ansambluri cu terenuri de tenis se lovesc însă de opoziţia celor care vor să protejeze spaţiul verde al Bucureştiului.

Nu ne opunem unor terenuri de tenis, ne opun faptului că aceste terenuri sunt amplasate într-un parc din Bucureşti”, spune Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”.

Cele două proiecte sunt finanţate din bugetul Primăriei Capitalei, respectiv din cel al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri