Moneda este din argint și are o valoare de 10 lei. Caracteristicile monedei sunt următoarele: diametru: 37 mm; greutate: 31,103 grame și are cantul zimţat.
Aversul monedei redă un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune „2014”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit „1914”, „1993”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc. Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Cine este Eugen Drăguţescu?
Eugen Drăguţescu este născut la Iași, studiază între 1932 și 1938 la Academia de Belle-Arte din București. Încă din perioada studenției, participă cu două lucrări, Căsuță la mahala și Copil orb, la Salonul Oficial de desen și gravură, patronat la vremea respectivă de Ministerul Culturii și Artelor. Din comisia de selecție făceau parte Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Francisc Șirato și Marius Bunescu.
Artistul se dovedește a fi un desenator bun, de expresie, interesat de traseul creionului, dar și de armoniile cromatice. În 1936 își deschide prima expoziție personală la Galeria Mozart. În 1939 câștigă concursul pentru Premiul Romei, care îi permite să studieze în Italia la Accademia di Romania.
În tot acest timp, continuă să participe la diverse manifestări artistice din țară; astfel, în 1940 expune șapte lucrări la Salonul Oficial de toamnă din București. Lucrează câțiva ani în Olanda (1946-1949), apoi se întoarce în Italia, locuind la Assisi și, din 1959, la Roma. Are numeroase expoziții personale în Italia, Olanda, Mexic, U.S.A., Elveția.
Eugen Drăguțescu este autorul unui mare număr de desene, destinate să însoțească operele unor scriitori clasici (Shakespeare, în primul rând), ca și unele ediții speciale din Enciclopedia Dantesca. În ilustrația de carte, în albumele consacrate unor orașe de care se simțea atras în chip deosebit (Roma, Assisi), în numeroase portrete și lucrări de șevalet, Drăguțescu se prezintă ca un subtil și plin de savoare comentator al realității, pe care o reține nu numai pentru pitoresc sau farmec, ci și pentru modul cum răspunde unei anume proiecții interioare asupra lumii.