Președintele Klaus Iohannis nu poate refuza revocarea procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA Laura Kovesi, dat fiind că aceștia au încălcat principiul separației puterilor în stat, spune fostul președinte Traian Băsescu, potrivit B1.ro.
Mai mult, fostul președinte crede că Iohannis ar fi trebuit să-i revoce pe cei doi încă de când motivarea Curții Constitiționale la sesizarea făcută de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Traian Băsescu a mai spus la B1 TV că, dacă Lazăr și Kovesi nu vor fi revocați, se va crea un precedet periculos.
„Personal, cred că președintele nu poate refuza revocarea celor doi, dat fiind că discutăm de un lucru de o gravitate extraordinară: încălcarea principiului separației puterilor în stat. Aduc aminte formularea din decizia CCR: „încălcare gravă a separației puterilor în stat”. Nu mai trebuia făcută nicio anchetă. Imaginați-vă ce ar însemna precedentul nerevocării. Mâine și președintele și premierul și vreun ministru poate să facă o încalcare gravă”, a spus Băsescu.
Declarația acestuia a fost făcută exact în ziua în care judecătorii Tribunalului București ar fi trebuit să decidă dacă redeschid dosarul „Flora”, în care Băsescu este acuzat că ar fi emis ilegal, pe când era primar al Capitalei, decizii de retrocedare a 40.000 de metri pătrați. Luarea unei decizii a fost amânată pentru că citarea fostului președinte s-a făcut incorect, la Palatul Cotroceni.
O cerere de redeschidere a fost făcută, în noiembrie 2016, și în dosarul în care fostul șef al statului a fost acuzat de spălare de bani. Ioana Băsescu, fiica cea mare a lui Traian Băsescu, este, la rândul său, cercetată pentru instigare la abuz în serviciu și spălare de bani într-un dosar instrumentat de DNA.
Anterior, la începutul lunii martie, Traian Băsescu a declarat că, dacă ar fi fost la Cotroceni, nu ar fi ezitat să o demită pe Laura Codruța Kovesi. „Dacă un şef de stat încalcă Constituţia, este suspendat de Parlament. Doamnei Kovesi îi este permis acest lucru, se pare, după cum îi este permis şi să plagieze, dar să nu i se anuleze doctoratul, cum îi este permis să facă şi spectacole absolut interzise de orice legislaţie internaţională la care România este parte cu purtarea cu cătuşe a oamenilor prin faţa DNA şi cu chemarea televiziunilor, cum îi este permis să dea documente din dosare către presă”, a susținut Băsescu.
Atacuri la adresa șefei DNA și a generalului Florian Coldea a formulat Traian Băsescu și atunci când Tribunalul Constanța a refuzat să-l elibereze condiționat pe fratele său, Mircea Băsescu: „Kovesi şi Coldea, deschideţi şampania! Aţi reuşit! Mircea Băsescu rămâne în închisoare (...) Ca om care a depăşit vârsta de 60 ani, fratele meu, condamnatul Mircea Băsescu nu a fost eliberat condiţionat după ce a efectuat o treime din pedeapsă. Avea dreptul să fie eliberat. Aţi considerat voi că nu s-a îndreptat (am văzut pledoaria furibundă şi mincinoasă a procurorului DNA în faţa unei judecătoare timorate)”.