Ciucă: Vor fi deschise încă două hub-uri umanitare la Sighet şi în zona localităţii Isaccea

Data publicării:
nicolae ciuca
Ciucă: Vor fi deschise încă două hub-uri umanitare la Sighet şi în zona localităţii Isaccea. Foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că autorităţile române în coordonare cu cele de la nivelul UE au prevăzut, în funcţie de durata şi dimensiunea fluxului de echipamente şi de materiale destinate Ucrainei, să mai deschidă încă două hub-uri umanitare la Sighet şi în zona localităţii Isaccea.

"În acest moment pe teritoriul ţării s-a deschis şi funcţionează un hub de sprijin umanitar la Suceava, iar implicaţiile statului român sunt cele desfăşurate prin instituţiile care au în responsabilitate această activitate şi, desigur, există această coordonare şi implicare la nivelul UE, care, în funcţie de durata şi dimensiunea fluxului de echipamente şi de materiale, avem, deja, prevăzut ca subsidiar (...) să mai înfiinţăm două pe rutele principale de transport, respectiv Sighet şi unul aici în zona localităţii Isaccea", a declarat Ciucă, la finalul vizitei efectuate la Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea din judeţul Tulcea.

El a fost întrebat de un jurnalist străin dacă există sprijin de la Uniunea Europeană prin România pentru refugiaţii ucraineni.

"Am avut întâlniri şi discuţii la nivelul preşedintelui Comisiei Europene, doamna von der Leyen, am avut întâlniri la nivelul comisarului pentru Afaceri interne, am avut întâlniri cu mai mulţi oficiali de la nivelul Uniunii Europene şi există, deja, mecanisme care erau dinainte stabilite, vă dau un exemplu, Mecanismul RESCUE. De asemenea, există disponibilitate, astfel încât, toate cheltuielile care sunt realizate de ţările de la graniţa cu Ucraina şi, în acest moment, asigură un efort, atât material, cât şi bugetar, să poată să primească decontările pentru toate cheltuielile efectuate", a precizat Nicolae Ciucă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: Mai nebuni decât albanezii
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”