Mai multe percheziții au loc, marți, în județele Bihor și Satu Mare, într-un dosar privind un nou caz de vaccinare la chiuvetă. Peste 2.000 de certificate ar fi fost falsificate, potrivit DNA. Polițiștii au descins la 13 adrese, inclusiv la o instituţie publică.
„Procurorii din cadrul Direcție Naționale Anticorupție Oradea fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid”, anunță DNA prin intermediul unui comunicat de presă.
Se fac percheziții în 13 locații, situate în județele Bihor și Satu Mare, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Conform unor surse din anchetă, citate de Mediafax, instituția vizată este un centru de vaccinare din Vama Petea. Este vorba despre emiterea a peste 2.000 de certificate false.
Editor : I.C