Europarlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost evacuată joi din sala de plen a Parlamentului European, în timpul dezbaterii care preceda supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. Măsura a venit după ce eurodeputata a făcut un adevărat ”show” în PE, folosindu-se de o icoană, ca armă antidemonii din instituția europeană. Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, vine cu o replică în care explică simbolistica icoanei, pe înțelesul tuturor.
”Show”-ul eurodeputatei din România nu a fost tolerat de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a anunţat că a luat această măsură după ce Diana Iovanovici-Şoşoacă, care face parte din grupul eurodeputaţilor neafiliaţi, a ţipat şi a întrerupt de trei ori dezbaterea.
Potrivit imaginilor făcute publice din sala de plen a PE, Diana Şoşoacă a ridicat o icoană, timp în care acuza cenzura la care este supusă. Ea şi-a pus pe faţă şi o botniţă, ca simbol al cenzurii.
”Icoana nu este o armă, ci o fereastră prin care priveşti şi eşti privit”, afirmă, într-o postare în pagina sa de Facebook, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
„E spaţiul vizual, diafan suspendat între cer şi pământ, al dialogului în rugăciune, act adânc civilizator, nu barbar demolator. Icoana poartă în ea mereu un chip tăcut, smerit, nu descompus de ură şi greu de privit. Icoana nu face politică, nu protestează, nu validează războaie, nu expectorează injurii. Ea doar invită tăcut la anamneză morală, la pocăinţă discretă, la adunarea gândurilor din risipire, la împărtăşirea lor chipului blând, care te priveşte intens până dincolo de frontiera acestei vieţi, sperând ca tu să înţelegi că nu chiar totul e deşertăciune”, a scris Vasile Bănescu, joi, pe pagina sa de Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Marina Constantinoiu