Foto Ce sancțiuni riscă Diana Șoșoacă după scandalul din Parlamentul European. În ce condiții îi poate fi suspendat sau retras mandatul

Data actualizării: Data publicării:
Romanian far-right S.O.S party deputy Diana Iovanovici Sosoaca
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia

Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene, pentru un al doilea mandat. Preşedinta Parlamentului, Roberta Metsola, a anunţat că a luat această măsură după ce Şoşoacă a întrerupt verbal de trei ori vorbitorii. Nerespectarea regulilor de conduită poate duce la sancțiuni, inclusiv interdicția de a ocupa funcții sau de a participa la delegații oficiale, până la suspendarea sau retragerea mandatului de europarlamentar.

Eurodeputata anti-vaccin a fost scoasă din sală după ce a întrerupt discursul șefei Renew, Valérie Hayer. 

Șefa PE, Roberta Metsola, a cerut scoaterea ei din sală: „Este a treia oară când faceți asta”, a subliniat Metsola. „De câți colegi e nevoie pentru a fi escortată din sală? Cred că ați vorbit destul”, a afirmat Metsola, potrivit G4Media, pe fundal fiind auzite strigătele Dianei Șoșoacă. 

„Voi ați ucis oameni, eu am dreptul să vorbesc”, a spus Șoșoacă, probabil vizând-o pe Ursula von der Leyen, care a devenit ținta multor teorii ale conspirației din timpul pandemiei. Șoșoacă a ridicat două icoane religioase și inițial a refuzat să se miște, cerându-le aprozilor: „Nu mă atingeți”, „In God we trust! (În Dumnezeu ne încredem!)”. 

Lidera SOS România a fost escortată afară din sala de plen în aplauzele eurodeputaților. 

Șoșoacă a vizat-o pe Von der Leyen după decizia Tribunalului General al UE de miercuri care spune că Comisia a acționat parțial împotriva transparenței documentelor și procedurilor de achiziție a vaccinurilor anti-Covid-19 din timpul pandemiei. Liderul Comisiei a susținut joi anterior un discurs în cadrul dezbaterii privind votul pentru validarea candidaturii ei la șefia Executivului european.

Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia

Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 1 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 2 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 3 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 4 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 5 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 6 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia | Poza 7 din 7
Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European, în timpul dezbaterii de dinaintea votului pentru validarea candidaturii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Foto: Profimedia
,

Comportamentul interzis în Parlamentul European 

Articolul 10 din Regulamentul de Procedură al Parlamentului European stabilește regulile de conduită pentru deputați, subliniind respectul reciproc, demnitatea și reputația Parlamentului. Deputații trebuie să respecte valorile și principiile din tratate și Carta drepturilor fundamentale, să nu perturbe lucrările parlamentare și să nu compromită securitatea sau ordinea în clădirile Parlamentului. 

Se interzice folosirea unui limbaj ofensator în dezbateri, afișarea de pancarte și orice comportament necorespunzător. De asemenea, deputații trebuie să respecte normele referitoare la tratamentul informațiilor confidențiale și să se abțină de la orice tip de hărțuire. 

Nerespectarea acestor reguli poate duce la sancțiuni, inclusiv interdicția de a ocupa funcții sau de a participa la delegații oficiale. Reglementările se aplică și în comisii și delegații parlamentare. 

Articolul 10 din regulamentul Parlamentului privind Reguli de conduită: 

  1. Comportamentul deputaților trebuie să fie caracterizat de respect reciproc și trebuie să se bazeze pe valorile și principiile stabilite în tratate și, în special, în Carta drepturilor fundamentale. Deputații trebuie să respecte demnitatea Parlamentului și nu aduc prejudicii reputației sale.
  2. Deputații nu compromit buna desfășurare a lucrărilor parlamentare și nu compromit menținerea securității și a ordinii în clădirile Parlamentului sau funcționarea echipamentelor sale.
  3. Deputații nu perturbă ordinea în sala de ședințe și se abțin de la orice comportament necorespunzător. Deputații nu afișează pancarte.
  4. În cadrul dezbaterilor parlamentare din sala de ședințe, deputații nu folosesc un limbaj ofensator.

În cazul în care se produce agitație, iar aceasta compromite continuarea dezbaterilor, Președintele, în vederea restabilirii ordinii, suspendă ședința pentru o perioadă de timp determinată sau o închide. În cazul în care nu se poate face auzit, Președintele părăsește fotoliul prezidențial, fapt ce atrage suspendarea ședinței. Aceasta se reia la convocarea Președintelui. 

Președintele poate hotărî întreruperea transmisiei în direct a ședinței în cazul încălcării articolului 10 alineatul (3) sau (4) de către un deputat. 

De asemenea, președintele PE poate decide să elimine din înregistrarea audiovizuală a lucrărilor acele părți din discursul unui deputat care încalcă articolul 10 alineatul (3) sau (4). 

La evaluarea caracterului ofensator sau nu al limbajului folosit de către un deputat în cadrul unei dezbateri parlamentare ar trebui să se ia în considerare, printre altele, intențiile identificabile ale vorbitorului, percepția declarației de către public, măsura în care aceasta afectează demnitatea și reputația Parlamentului, precum și libertatea de exprimare a deputatului în cauză. De exemplu, limbajul defăimător, discursurile de incitare la ură și incitarea la discriminare, bazată în special pe orice motiv menționat la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale, ar constitui în mod normal cazuri de „limbaj ofensator” în sensul prezentului articol. 

Sancțiuni 

În cazul încălcării repetate a regulilor de conduită aplicate deputaților, președintele PE poate retrage dreptul la cuvânt deputatului respectiv și acesta sau aceasta poate fi exclus(ă) din sală de către Președinte pentru restul ședinței. Secretarul General asigură, fără întârziere, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul aprozilor și, dacă este necesar, al personalului de securitate al Parlamentului. 

La aprecierea comportamentelor manifestate, se ia în considerare caracterul excepțional, recurent sau permanent, precum și gradul de gravitate al acestora. De asemenea, se ține seama, dacă este cazul, de posibilele prejudicii aduse demnității și reputației Parlamentului. 

Sancțiunea aplicată trebuie să fie efectivă, proporțională și cu efect de descurajare. Sancțiunea poate să constea în una sau mai multe dintre următoarele măsuri, potrivit Articolului 183 (Sancțiuni):  

(a)  mustrare; 

(b)  interdicție ca deputatul să reprezinte Parlamentul în cadrul unei delegații interparlamentare, al unei conferințe interparlamentare sau al oricărui forum interinstituțional, pentru o perioadă de până la un an; 

(c) în cazul unei încălcări a obligațiilor de confidențialitate, o limitare a drepturilor de acces la informații confidențiale sau clasificate pentru o perioadă de până la un an; 

(d)  pierderea dreptului la indemnizația de ședere pentru o perioadă care poate să dureze între două și 60 de zile; 

(e) fără a aduce atingere dreptului de vot în ședință plenară și sub rezerva, în acest caz, a respectării stricte a regulilor de conduită, suspendarea temporară a participării la toate sau la o parte din activitățile Parlamentului pentru o perioadă care poate să dureze între două și 60 de zile în care Parlamentul sau oricare dintre organele, comisiile sau delegațiile sale se reunesc. 

Încetarea mandatului înainte de termen 

Pe lângă aceasta, Președintele poate să prezinte o propunere Conferinței președinților în vederea suspendării sau a retragerii unui mandat sau a mai multor mandate interne deținute de deputat în Parlamentul European.

Hotărând cu o majoritate de trei cincimi din voturile exprimate, reprezentând cel puțin trei grupuri politice, Conferința președinților poate propune Parlamentului să pună capăt mandatului Președintelui, al unui vicepreședinte, al unui chestor, al președintelui sau vicepreședintelui unei comisii, al președintelui sau vicepreședintelui unei delegații interparlamentare sau al oricărui alt titular al unui mandat, ales în Parlament, în cazul în care consideră că deputatul în cauză a comis o abatere gravă. Parlamentul ia o decizie cu privire la această propunere cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate reprezentând majoritatea membrilor care îl compun.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri