Un deputat USR prezintă imagini cu infirmierele de la Spitalul Bagdasar-Arseni din București care spală pereții cu un mop murdar
Data actualizării: Data publicării:
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a prezentat imagini, despre care susține că i-au fost transmise de la un cetățean care „nu a mai suportat jegul și bătaia de joc”, în care două infirmiere curăță pereții spitalului Bagdasar-Arseni cu un mop murdar.
„Infirmierele mânjesc pereții cu mopuri jegoase, după ce au întins mizeria și pe culoare”, a comentat Ungureanu, într-o postare publicată pe Facebook. „Cu aceleași instrumente infecte se face așa zisa curățenie și prin saloane. Este imperios necesar ca Ministerul Sănătății să mobilizeze urgent resursele necesare ca în spitalele României să fie instruite infirmierele cu reguli de igienă draconice”, a spus deputatul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Într-o actualizare a postării, deputatul a venit cu noi precizări.
„Conducerea Spitalului neagă orice responsabilitate pentru mopul jegos care umblă pe pereți de unul singur. De vină ar fi o firmă de curățenie contractată de spital ale cărei infirmiere au făcut ce trebuie, așa se șterg pereții. Nu am cuvinte dar aștept raportul DSP București în acest caz!”, a spus Emanuel Ungureanu.
În 2016, la spitalul Bagdasar-Arseni a avut loc o anchetă a Ministerului Sănătății, după ce un bărbat rănit într-un accident de parapantă, s-a infectat cu bacterii intraspitalicești.
Urmăriți în materialul video de mai jos ce a declarat dr. Florin Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, într-un dialog direct cu Emanuel Ungureanu, la Digi24: