Anchetă la Bagdasar-Arseni. Ministerul Sănătății: Pilotul a luat bacterii din spital, nu din baltă

Data publicării:
spitalul bagdasar arseni-1

„Pacientul în vârstă de 44 de ani a dezvoltat o colonizare cu germeni de spital. Asta înseamnă că bacteriile Acinetobacter baumanii (multirezistentă, sensibilă la Colistin) și Klebsiella (rezistentăla Colistin) sunt dovedite ca prezență la pacient și provin din spital”, se arată în raportul inspectorilor sanitari. 

De asemenea, în urma raportului, societatea care asigură serviciile externalizate de curățenie a spitalului a fost amendată cu 5.000 de lei.

Ministerul Sănătății contrazice astfel conducerea Spitalului, care a precizat că bacteriile descoperite în organismul bărbatului au provenit de la apa de baltă în care s-a prăbușit cu paramotorul. 

„În ceea ce privește informațiile vehiculate în spațiul public despre proveniența bacteriilor din „apa de baltă”, Ministerul Sănătății își exprimă îndoieli puternice apropo de validitatea științifică a acestei luări de poziție din următoarele motive:

  • Pacientul a fost internat în data de 10 iulie. Pe 11 iulie au fost recoltate probe care au arătat că nu erau prezente cele două bacterii în organismul bărbatului.

  • Pe 14 iulie au fost recoltate noi probe care au confirmat prezența celor două bacterii. În acest timp, pacientul a fost internat în spital.

  • Este extrem de improbabil ca o bacterie cu rezistență multiplă la antibiotice să existe în afara spitalului, mai precis într-o „baltă ”, a transmis Ministerul Sănătății. 

Pilotul este internat la secția de terapie intensivă și deocamdată nu are infecții. 

Ministerul Sănătății a atras atenția că ascunderea infecțiilor nosocomiale nu este benefică deoarece fără o statistică reală a incidenței acestor infecții nu se poate găsi o soluție eficientă de reducere a lor. 

„Ministerul Sănătății este ferm convins că România are nevoie de o schimbare de atitudine în ceea ce privește recunoașterea și raportarea infecțiilor nosocomiale. Un spital este un mediu de risc oriunde în lume în ceea ce privește aceste infecții. Așa că singura atitudine corectă este aceea ce recunoaștere, de asumare și de lucru activ pentru controlul acestui fenomen. Fără o dimensiune reală a incidenței infecțiilor nosocomiale în spitalele românești nu se poate formula nicio procedură eficientă. Dezmințirile apărute în spațiul public în ceea ce privește pacientul amintit sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât vin din partea unui spital clinic cu predare care cuprinde nu mai puțin de șase centre de referință la nivel național, a subliniat Ministerul.

 Inspectorii sanitari au dispus următoarele măsuri la Spitalul Bagdasar-Arseni:

  • Supravegherea și investigarea bacteriologică a tuturor pacienților din salonul de politraumă, inclusiv izolarea acestora până la părăsirea secției ATI 1

  • Reinstruirea personalului auxiliar care efectuează operațiunile de curățenie și dezinfecție

  • Intensificarea operațiunilor de igienizare și dezinfectare

  • Asigurarea de dispensere pentru igiena și dezinfecția mâinilor la toate lavoarele din secții

Pilotul paramotorului, aflat de duminica trecută la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni” din Capitală, a fost diagnosticat, luni, cu două bacterii care au o rezistenţă extrem de mare la antibiotice. Este vorba despre Klebsiella pneumoniae şi Acinetobacter baumanni, considerate bacterii intraspitaliceşti, arată buletinele de analize medicale obţinute de News.ro.

Pilotul paramotorului prăbuşit este internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului "Bagdasar-Arseni" şi a fost, până la sfârşitul săptămânii trecute, intubat şi ventilat mecanic. Starea lui continuă să fie gravă, pentru că a aspirat apă în plămâni.

În accidentul petrecut pe 10 iulie şi-a pierdut viaţa pasagerul paramotorului, Nik Baydin, chitaristul trupei The Rock, o formaţie tribut AC/DC. Cetăţean rus rezident în Bucureşti, Baydin nu a mai putut fi salvat de echipajul SMURD care a ajuns la locul accidentului şi a încercat să îl resusciteze, decesul fiind declarat la mai bine de o oră de la prăbuşirea paramotorului pilotat de şeful Aerodromului Comana, Marian Cojocaru.

Citiți și: 
Anchetă la Spitalul Bagdasar Arseni. Soția pilotului rănit la Comana: Nu am ce să le reproșez medicilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...