Şantierul naval Vard din Tulcea a semnat un contract cu Compania generală de import-export şi de construcţii din Vietnam (Vinaconex) pentru a angaja 300 de sudori şi de lăcătuşi, în condiţiile în care şantierul funcţionează la capacitate maximă.
Foto: Un sudor vietnamez lucrează alături de un român într-un șantier naval. Sursa: VinaconexMEC, Vietnam
"Confirmăm partenerului vietnamez misiunea de a angaja muncitori. Într-o primă etapă, 300 de sudori şi de lăcătuşi vor veni pe şantierul nostru. Avem nevoie de mână de lucru. Avem multe comenzi de construcţii de nave şi nu mai avem sudori pe plan local", a declarat Tudorel Topa, directorul general al şantierului naval, citat de cotidianul vietnamez Le Courrier du Vietnam.
Lipsa sudorilor din șantierele navale românești este cauzată de migrația sudorilor cu experienţă din România către șantiere navale din vestul Europei unde câştigă în medie între 2.000 şi 3.000 de euro pe lună. În România, un sudor câştiga 670 de euro pe lună.
La sfârşitul săptămânii trecute, news.ro anunţa că autorităţile din Arad fac demersuri pentru a aduce forţa de muncă din Ungaria, în condiţiile în care în judeţ şomajul este sub 2% iar companiile locale nu au suficienţi muncitori.