Șpaga de milioane, prea puțin pentru Buzatu. Baronul PSD a mers în instanță pentru recuperarea pensiei speciale

Data actualizării: Data publicării:
Dumitru buzatu
Dumitru Buzatu, la sediul PSD. Inquam Photos / George Calin

La începutul lunii septembrie, Dumitru Buzatu, baronul PSD arestat preventiv după ce a fost prin în flagrant în timp ce lua mită de 1,25 milioane lei, a încercat să își apere pensia specială la tribunal. Este doar unul dintre politicienii care au cerut în instanță păstrarea acestui privilegiu.

Elena Crângașu, jurnalist Digi24: Pentru a o lua cronologic, ne aducem aminte de momentul 2021 când parlamentarii au adoptat o lege prin care se eliminau pensiile speciale, după foarte mult timp în care s-au zbătut să vină cu o lege în acest sens.

La acea vreme, peste 100 de foști parlamentari au atacat această decizie. Printre aceștia se aflau și Adrian Năstase, Petre Roman și Călin Popescu Tăriceanu.

Curtea Constituțională a decis că legea prin care pensiile speciale au fost eliminate este neconstituțională în ansamblul său. Drept urmare, aceștia și-au primit retroactivi banii de care nu au mai beneficiat în acele luni.

Însă, la finalul acestei sesiuni parlamentare, Parlamentul a adoptat din nou un proiect care să elimine aceste pensii speciale. De această dată, legea a și fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la finalul lunii iunie.

La scurt timp după, Dumitru Buzatu a dat în judecată Camera Deputaților, cerându-și dreptul la această pensie.

Suma pe care o primesc parlamentarii diferă în funcție de numărul de mandate pe care le-au avut în parlament, iar pentru fiecare mandat complet, o legislatură de 4 ani, primesc câte 2.000 de lei.

Dumitru Buzatu a avut trei mandate complete, din 1992 și până în 2004, ceea ce înseamnă că ar primi pe lună 6.000 lei.

Citește și: VIDEO Momentul în care Dumitru Buzatu primește mita de 1,25 milioane de lei: „Sărutmâna! Încă o dată îți mulțumesc, că eram pe drojdie”

Averea și șpaga de milioane, prea puțin pentru Buzatu

Dumitru Buzatu, șef al Consiliului Județean Vaslui și lider al organizației PSD din cel mai sărac județ al României, este unul dintre cei mai longevivi și influenți baroni locali social-democrați din Moldova.

În pofida sărăciei din județ, Dumitru Buzatu deține 9 terenuri în Vaslui și Suceava, dintre care 4 sunt obținute prin vânzare-cumpărare, iar 5 prin "alte mijloace". Patru dintre terenuri sunt agricole și însumează peste 100 de hectare, alte două sunt forestiere, două sunt intravilane, iar un altul este încadrat într-o categorie nespecificată.

Totodată, 2 dintre aceste 9 terenuri sunt deținute în cotă parte, alături de soția sa și alte patru persoane. Pe lângă acestea, politicianul mai are 5 imobile, construite în comuna Zapodeni, cele mai mari având 520 de metri pătraţi, 386 de metri pătraţi şi 196 de metri pătraţi, iar celelalte fiind sub 100 de metri pătraţi.

Potrivit declarației de avere, Buzatu mai are în proprietate două automobile, o șalupă și o rulotă. În ceea ce privește conturile, baronul PSD de Vaslui are trei conturi în bănci care totalizează circa 100.000 de lei și un credit scadent în 2026, în valoare de 205.202 lei.

Buzatu a avut grijă și de fiul său, Tudor, care a primit prin donație în 2022 de la tatăl său un imobil, un teren intravilan și un teren agricol. În ceea ce privește veniturile încasate de Buzatu în 2022 - cele din calitatea de preşedinte de CJ, din pensia şi indemnizaţia de la Parlament pentru limită de vârstă -, acestea au totalizat peste 330.000 de lei, conform aceleiași declaraţii de avere.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...