După procesiunile din Vinerea Patimilor, astăzi este o zi dedicată rugăciunii. Credincioșii sunt invitați să mediteze la pătimirea și moartea lui Hristos, urmând ca la miezul nopții să întâmpine Învierea Mântuitorului cu candele aprinse.
La bazilica romano-catolică din Oradea este o tăcere deplină, transmite corespondentul Digi24. Credincioșii au voie să intre și să se roage, însă în liniște, pentru ca azi e Sâmbăta sfântă, Hristos este în mormânt, ca atare biserica este în tăcere. Urmează, însă, Noaptea Sfântă, o noapte de priveghere, în care credincioșii trebuie să îl aștepte pe Mântuitor cu candele aprinse.
Înainte de miezul nopții, focul va fi binecuvântat printr-un ritual în afara bisericii, credincioșii își vor aprinde candelele, iar abia apoi vor intra în bazilică. Vor asculta Preconiul pascal, o cântare specială adresată lui Hristos, vor fi reînnoite făgăduințele, iar la final credincioșii se vor împărtăși cu ospie, un aluat nedospit simbolizând trupul lui Hristos.
Unii credincioși aduc cu ei bucate pe care preoții le sfințesc, iar după slujbă se întâlnesc cu familia pentru a lua masa binecuvântată.
Citiți și Calcularea zilei de Paște. Data se stabilește în funcție de calendare, Soare și fazele Lunii
Ieri, în Vinerea Mare, Papa Francisc a oficiat în premieră procesiunea Drumul Crucii. În timpul ceremoniei au fost marcate și cele 14 opriri, în jurul Colloseumului şi al Forului Roman, pentru a evoca patimile Mântuitorului. În mesajul său, Papa Francisc a făcut din nou un apel la toleranţă.
În Catedrala „Sf. Iosif” din București, după Vigilia Pascală de sâmbătă, începând cu ora 23.00, romano-catolicii vor începe celebrarea Învierii Domnului.
Digi24 dedică Paștelui catolic un program special. Singura televiziune de știri care emite în format full HD, Digi24 va dedica acestei sărbatori o serie de reportaje interne şi externe, ediţii speciale, transmisiuni în direct de la Vatican, de la Catedrala Sfântul Iosif din Capitala şi din comunităţi romano-catolice şi protestante din România. În această seară, de la ora 21.30, Sanda Nicola vă așteaptă la o ediție specială alături de invitații săi. Digi24 transmite în direct, de la ora 23.00, slujba pascală de la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală.
Mâine, în prima zi de Paști, la prânz, în direct de la Roma, vom urmări mesajul Urbi et Orbi rostit pentru prima dată de Papa Francisc. Iar mâine seară, de la ora 22.00 va fi difuzat documentarul ,,Fratelui meu din exil". Personajul central al filmului este monseniorul Vladimir Ghika, declarat în această săptămână de către Papa Francisc ,,martir pentru credinţă".