Trei mitinguri într-o zi. Cine protestează în România

Data publicării:
BUCURESTI - ANIVERSARE - 60 DE ANI - UNIUNEA EUROPEANA
Persoane participa la un miting in Piata Victoriei cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la infiintarea Uniunii Europene, sambata, 25 martie 2017. Inquam Photos / Adriana Neagoe

Mii de oameni au protestat sâmbătă în Bucureşti, dar pentru trei cauze diferite. Unii au participat la un miting antiavort, alţii au ieşit în stradă pentru a susţine valorile Uniunii Europene, în timp ce poliţiştii au cerut salarii mai mari. Manifestaţiile recente, cu revendicări luate în seamă de autorităţi, le dau curaj şi altora să iasă în stradă, a explicat un psiholog pentru Digi24. 

Mii de oameni au demonstrat sâmbătă la Bucureşti și mai multe orașe ale țării împotriva avortului. Demonstrațiile au fost organizate de coaliţia care a cerut ca în Constituţie să scrie că familia este formată doar din femeie şi bărbat. Printre protestatari a fost și Răzvan Vasta. Tânărul oferă consultanţă în accesarea fondurilor europene. De-a lungul timpului, a participat la zeci de manifestaţii. Ultima dintre ele - marşul împotriva avortului.

„Atunci când consider că este o cauză pentru care merită să militezi, militez. Ies în stradă, strig, am fost la Roşia Montană. În timp, oamenii vor conștientiza și vor ieși mai mult în stradă”, a spus Răzvan Vasta.

Dragoş iese la proteste din 2002, convins că, uneori, este unica modalitate de a se face auzit. Are câteva motive bine definite care îl fac să iasă în stradă.

Sunt cele legate de apărarea familiei, de apărarea valorilor creștine tradiționale și în paralel cele legate de constituirea unei societăți bazate pe lege, pe drept, pe justiție”, a spus Dragoș Stoica.

Spune că se simte bine în mijlocul oamenilor care gândesc la fel ca el.

Atmofera e una foarte pozitivă adică în general vocile pozitive luminoase sunt preponderente și aici și pe unde am mai fost”, a adăugat bărbatul.

La Bucureşti, de ziua Uniunii Europene s-au adunat în Piaţa Victoriei aproximativ 200 de persoane. Oamenii au venit cu bannere şi baloane pe care le-au înălţat spre cer, în acelaşi timp cu manifestanţii din celelalte oraşe participante. Participanţii la marşul pentru Europa spun că au ieşit în stradă ca să apere valorile Uniunii Europene. 

Cred în adevăr, în libertate, dragoste și compasiune, de aceea mă aflu în strada alături de mai mulți oameni care protestează și care cred în Europa unită”, a spus protestatarul.

Uneori, şi poliţiştii se transformă în protestatari. Peste două mii de agenţi au protestat la Bucureşti, supăraţi că statul nu îi plăteşte suficient. Au spus că sporurile pe care le primesc sunt calculate în funcţie de salariul minim de acum opt ani, care între timp s-a mărit. Ministrul de Interne le-a spus acum două săptămâni că le măreşte leafa cu cel mult trei sute de lei, dar propunerea mai mult i-a înfuriat pe poliţişti. Așa se face că sâmbătă, de ziua lor, au ales să sărbătorească altfel - prin protest.

Psihologul Daniel David a analizat profilul protestatarului român şi spune că există două categorii de manifestanţi.

Una care ar ţine de protestatarul care se manifestă spontan în spaţiul public, atunci când crede că valorile îi sunt afectate. Este, de obicei, din generaţia de mijloc, generaţie tânără, mai apropiată de valorile vestice. Avem şi o categorie care reprezintă o Românie mai tradiţională, o generaţie de mijloc, care iese în spaţiul public mai degrabă în forma unor mitinguri organizate, de tip sindical, de exemplu”, a spus psihologul.

Psihologul spune că, pe viitor, mişcarea civică va deveni tot mai puternică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Benzina și motorina de la 1 ianuarie, o nouă lovitură pentru buzunarul românilor. Cât ajunge să coste...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...