Creştinii îi sărbătoresc pe 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. În credinţa populară, ziua de 29 iunie este denumită Sânpetru de vară.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoriţi pe 29 iunie
Sfântul Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli, fratele Sfântului Apostol Andrei, era de origine din Bethsaida, localitate aflată în apropierea Lacului Tiberiadei. Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, primeşte numele de Chifa, echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă 'piatră'. Asemenea fratelui său, el a fost pescar.
În timpul activităţii de pe pământ a Mântuitorului, Petru a fost de faţă în toate ocaziile, când doar un grup restrâns dintre ucenici au fost admişi (Matei 9. 18-26; 17, 1-8; 26, 37). Deşi privilegiul de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sfântului Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, Petru nu este statornic în credinţa sa în Hristos.
Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.
Trei sunt motivele pe care Părintele Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar" (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină a fost că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, verhovnicul celorlalţi apostoli, se umple cu nespusă râvnă şi putere de sus; lepădă frica, aruncă vălul îndoielii, lasă toată neştiinţa şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon. Peste tot învaţă, face minuni, vindecă bolnavi, mustră, suferă închisoare.
În ceea ce priveşte activitatea sa misionară, se ştie că Sfântul Apostol Petru a propovăduit la Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, în Asia Mică, până în Babilon.
Ajunge la Roma în timpul celei de a doua captivităţi a Sfântului Apostol Pavel, sau cel mai devreme după revenirea acestuia din Spania şi înainte de a face călătoria de rămas bun în Asia Mică şi Macedonia. Aici, la Roma, Sfântul Apostol Petru s-a săvârşit prin moarte martirică, alături de Sfântul Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.
Sfântul Petru a fost răstignit cu capul în jos, după propria lui dorinţă, şi a fost înmormântat, potrivit mărturiei preotului roman Caius, slujitor în timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sfântului Petru au confirmat tradiţia.
Pe lângă cele opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor (I, 15-24; 2, 14-41; 3, 1 2-26; 4, 8-2 1; 5, 29-42; 1 0, 34-48; 1 1 , 4-17; 5, 5-11), de la Sfântul Petru au rămas două epistole care îi poartă numele: I şi II Petru. Prima epistolă a fost scrisă din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67).
Sfântul Pavel, Apostolul neamuriIor, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din seminţia lui Veniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul.
A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliel (Faptele Apostolilor 26, 5).
Aparţinând diasporei evreieşti, Pavel cunoştea şi vorbea limba greacă şi era familiarizat cu cultura şi civilizaţia elenistă. În plus, el deţinea şi cetăţenia romană. Deşi căsătoria era una din obligaţiile unui fariseu, Saul (numele ebraic) nu se căsătoreşte.
Întrucât fiecare rabi trebuia să aibă o meserie, el învaţă să ţeasă pânză pentru corturi.
Saul devine unul din cei mai aprigi persecutori ai creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. Este martor al martirizării Sfântului Ştefan, păzind hainele celor care l-au lovit cu pietre până l-au omorât.
Faptele Apostolilor relatează despre persecuţia pe care el însuşi o conducea împotriva creştinilor (8, 3). În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieşte momentul de răscruce care îi va schimba viaţa.
Îi vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos.
"Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: 'Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?' Iar el a zis: 'Cine eşti, Doamne?' Şi Domnul a zis: 'Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă'. (Fapte 9, 3-5)
Evenimentul, relatat de trei ori în Faptele Apostolilor (9, 1-19; 22, 5-16 şi 26, 12-18), îl transforma pe Saul, dintr-un înflăcărat prigonitor al creştinilor, în cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.
"Şi pentru că nu mai vedeam, din cauza strălucirii acelei lumini, am venit în Damasc, fiind dus de mână de către cei ce erau împreună cu mine. Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit de toţi iudeii care locuiau în Damasc, venind la mine şi stând alături, mi-a zis: 'Frate Saule, vezi iarăşi!' Şi eu în ceasul acela l-am văzut". (Fapte 9, 11-13)
Saul este botezat de către Anania. Propovăduieşte apoi la Damasc, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu (Fapte 9, 20).
Sfântul Pavel a făcut trei călătorii misionare, propovăduind ziua şi noaptea, cu timp şi fără timp, vestea cea bună, mai întâi în Antiohia, în Cipru; apoi în Asia Mică, în Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetăţile Listra, Iconiu, Derbe, Milet, şi Efes, unde a pătimit multe de la păgâni şi iudei. Apoi, îndemnat de Duhul Sfânt (Fapte 16, 9), a trecut în Macedonia şi în Ahaia (Grecia), propovăduind în cetăţile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint, şi Atena.
Întărind cu multe minuni cele propovăduite de el, a rânduit în toate cetăţile preoţi şi episcopi la bisericile întemeiate printre păgâni, precum pe Timotei la Efes şi pe Tit în insula Creta. Apoi Sfântul Apostol Pavel s-a suit pentru ultima oară la Ierusalim, unde a fost prins de evrei şi ţinut în lanţuri şi în temniţă peste doi ani.
La cerea sa, a fost dus apoi cu mari primejdii la Roma, predicând şi aici Evanghelia mântuirii încă doi ani. În anul 64, la ordinul împăratului Nero, a fost prins şi i s-a tăiat capul, în Roma.
Sfântul Apostol Pavel rămâne, fără egal, între cei care şi-au asumat sarcina de a propovădui învăţătura creştină.
Gândirea sa teologică izvorăşte din experienţă, din trăire, mai mult decât dintr-un discurs raţional, deoarece Pavel ni se descoperă ca trăitor mistic care a izbutit să pătrundă realitatea tainică a tuturor lucrurilor în Hristos. ("Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu", 2003)
Cele 14 Epistole ale sale sunt incluse în canonul Noului Testament. Dintre acestea, Epistola a doua către Timotei (Roma, 66) este considerată ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel.
Tradiții și obiceiuri de Sfinţii Petru şi Pavel
Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.
De Ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.
Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.
În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.
În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului. În vremurile când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă, se mai spune în popor.
La marile sărbători - Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene - Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular.
Importanţa sărbătorii este dată de postul care o precede - Postul lui Sânpetru - şi care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămariei, are număr variabil de zile.
