Rovana Plumb: Alocațiile pentru copii nu vor mai fi cuplate cu ajutorul de sprijin al familiei și cu venitul minim garantat

Data publicării:
rovana plumb 5303906-Mediafax Foto-Razvan Lupica

 

"Vom modifica legea în ceea ce privește condiționalitatea între primirea ajutorului de sprijin al familiei și venitul minim garantat de alocațiile de stat pentru copii, deoarece în urma majorării alocațiilor de stat pentru copii, respectiv dublarea alocațiilor de stat pentru copii, va conduce pentru 300.000 de familii și 500.000 de copii la micșorarea alocației de sprijin pentru familie. De aceea vom decupla alocația de stat pentru copii, care reprezintă dreptul copilului, de veniturile pe care le obțin părinții și în funcție de care se calculează beneficiile sociale, respectiv alocația pentru sprijinul familiei și venitul minim garantat. Astfel, 300.000 de familii și 500.000 de copii vor primi alocația de la stat egală cu ceea ce se primește în luna iunie și copiii vor primi alocația dublată conform legii pe care am adoptat-o", a spus ministrul Muncii, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că această modificare legislativă se va face în baza legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe. "Având în vedere că de la 1 iulie copiii vor primi alocația dublă aferentă lunii iunie, nu vrem ca beneficiile sociale ale acestor familii cu venituri reduse și care au în întreținere copii să fie afectate", a mai spus Plumb.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri