Noi reguli pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj vor fi impuse în următoarea perioadă: angajatorii care recrutează tineri absolvenţi nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, odată cu aplicarea modificărilor de lege făcute de Guvern.
Dacă angajează tineri care au absolvit doar clasa a X-a sau care au terminat şcoli de arte şi meserii, patronii obţin o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă aflat în vigoare la acea dată. În prezent, acesta este de 500 de lei.
Dacă recrutează tineri absolvenţi de învăţământ secundar superior, respectiv de clasa a XII-a sau a XIII-a, sau de învăţământ postliceal, câştigă pentru fiecare dintre ei de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă. Câştigul ar fi echivalent cu 600 de lei.
În cazul tinerilor cu studii superioare, patronii primesc de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, adică 750 de lei.
Potrivit modificărilor legii, angajatorii sunt obligaţi să menţină tinerii în post cel puţin un an şi jumătate. În caz contrar, sunt obligaţi să restituie sumele de bani primite pentru fiecare absolvent angajat, plus dobânda de referinţă.
În luna mai a acestui an, la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă erau înregistraţi aproximativ 444.000 de şomeri. Dintre aceştia, peste 19.600 erau absolvenţi de studii superioare şi peste 48.000 - absolvenţi de învăţământ liceal şi postliceal.
Pe aceeaşi temă:
Mariana Câmpeanu: Şomajul în rândul tinerilor se îndreaptă către cota de alarmă. Ministrul Muncii oferă soluţii din 2014
Absolvenţii de liceu: Unii aleg facultatea, alţii - indemnizaţia de şomaj
BUSINESS CLUB. Tinerii, primii sacrificaţi în criză
Unul din cinci tineri e şomer. Şcolile profesionale pregătesc elevi pentru meserii fără căutare