40 de medici de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi au primit marți medalii oferite de pacienţii pe care îi au în grijă. La fel s-a întâmplat şi la Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureş, dar şi la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Gestul pacienţilor lor face parte din Campania „De profesie: medic în România”, lansată astăzi de Consiliul Investitorilor Străini şi susţinută de Ministerul Sănătății.
60% dintre medici intenționează să părăsească ţara
România are o rată a migrației doctorilor de 9%, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Procentul ar putea să crească, pentru că 60% dintre medici intenționează să părăsească ţara, arată studiile din domeniu.
Constantin Andrei este medic rezident la Serviciul de Urgențe. Câştigă 250 de euro pe lună, în vreme ce în ţările occidentale ar primi un salariu chiar de 2.000 de euro.
„Eu ca medic rezident cu salariul care mi se oferă nu pot să îmi permit tot ceea ce este nevoie pentru a mă forma, pentru a mă pregăti, pentru a-mi procura tot ceea ce este nevoie pentru a deveni un medic de excepție”, a mărturisit medicul rezident.
Situaţia nu este diferită nici pentru medicii care au ani de vechime. Cătălin Dănăilă lucrează de peste 20 de ani în sistemul medical. A făcut o specializare în Franţa, dar s-a întors în ţară pentru că avea un vis: să înfiinţeze o clinică de hematologie.
„Sunt momente în care regret că am rămas, dar, până la urmă trebuie să lucreze cineva şi aici, nu putem să plecăm cu toţii şi nici nu ar fi corect”, este de părere Cătălin Dănăilă, medic specialist hematolog la Institutul de Oncologie Iași.
Plecarea medicilor a lăsat unele unităţi în mare criză de personal. Este şi cazul Insitutului Regional de Oncologie.
„Ne-ar fi mult mai uşor dacă am avea personal angajat, atunci ar fi mult mai uşor şi pentru noi, dar şi pentru ei pentru că ar avea certitudinea stabilităţii şi a continuităţii activităţii”, a declarat Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iași.
Plată în funcție de performanță
Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de lege prin care medicii să fie plătiţi în funcţie de performanţă.
„Să nu-i mai lăsăm pe medici şi pe asistenţi să fie bugetari. Adică să fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo, dar să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul şi performanţa medicului să fie citeriile fundamentale prin care să fie plătiţi”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
De când România a intrat în Uniunea Europeană, 14.000 de medici au părăsit țara. Numărul este însă cu mult mai mare, pentru că nu sunt incluși și medicii rezidenți.