Protestatarul Mihai Dide a fost admis la Jandarmerie. Ce post va primi

Data actualizării: Data publicării:
dide politie fb

Cristian Mihai Dide, unul dintre cei mai vocali protestatari anti-PSD, a fost admis în prima etapă a concursului pentru un post în cadrul Jandarmeriei.

dide fb
Foto: Facebook / Cristian-Mihai Dide

Dide și-a depus dosarul pentru unul dintre posturile de îngrijitor de clădiri, muncitor necalificat sau îngrijitor animale grajd. A fost admis pentru cel din urmă, alături de un alt candidat.

Pe de altă parte, alți trei candidați au fost respinși.

Citește și ”Urmează câteva săptămâni de foc! PSD va repeta momentul ianuarie 2017”

Cristian Mihai Dide urmează să treacă prin evaluarea psihologică în data de 23 ianuarie. Dacă va fi declarat „apt”, va mai avea de dat și o probă practică, programată la data de 11 februarie.

Dide este unul dintre cei mai vocali protestatari anti-guvernamentali și nu de puține ori a intrat în conflict cu jandarmii, a fost reținut și amendat. În vara anului trecut, de exemplu, acesta s-a legat cu lanțuri de gardul Guvernului, cu un bidon cu benzină în mână.

Iar în urmă cu trei zile, Cristian Dide, Sandu Matei și alți doi protestatari au atras atenţia într-un mod inedit asupra efectelor pe care le are Legea recursului compensatoriu. Aceștia au umplut scările Ministerului Justiției cu vopsea roșie, cuțite și fotografii format A4 cu Tudorel Toader. Asta după ce un tânăr din Mediaș a fost ucis de un criminal eliberat mai devreme din penitenciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri