Maghiarii se plâng că Jandarmeria Română „aplică standarde duble”, după protestele din timpul vizitei președintei Ungariei la Carei

Data publicării:
katalin novak baie de multime la carei
Președinta Ungariei, într-o vizită privită la Carei. Foto: Facebook/Katalin Novak

Jandarmeria Română aplică standarde duble atunci când acţionează împotriva manifestărilor antimaghiare ale extremiştilor români, respectiv împotriva organizaţiilor maghiare, scrie agenția de presă ungară, care citează siteul Kronika.

„Portalul maghiar din Transilvania a ajuns la această concluzie în articolul său de luni seara, după ce a ieşit la iveală faptul că jandarmeria din judeţul Satu Mare a aplicat o singură amendă extremiştilor români care au încercat să perturbe dezvelirea statuii poetului Kölcsey la Carei, pe 12 aprilie. Întrebat de portal, colonelul Ovidiu Adrian Popa, comandantul jandarmeriei, a declarat: s-a dat o singură amendă de 500 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în articolul Kronika.

Potrivit articolului, amenda „poate fi considerată ridicolă”, deoarece la dezvelirea statuii lui Ferenc Kölcsey din Carei, la care a participat şi preşedintele Ungariei, Katalin Novak, au avut loc manifestări vădit antimaghiare, cu caracter instigator.

Kronika reaminteşte: pe de altă parte, lui Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), i s-a aplicat de către Jandarmeria Judeţeană Mureş o amendă de două ori mai mare, în valoare de 1000 de lei, pentru organizarea demonstraţiei de la Târgu Mureş, cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, pe 10 martie. Totodată, forţele de ordine româneşti i-au acuzat pe organizatori de şovinism şi au susţinut că demonstraţia paşnică de la Târgu Mureş a reprezentat un risc pentru securitatea naţională a României.

Balázs Izsák a declarat recent portalului Kronika: a iniţiat două proceduri legale în acest caz, contestând procesul verbal de amendă în instanţa de contencios administrativ, respectiv depunând o plângere la procuratura militară pentru presupusul exces de putere din partea jandarmeriei. Potrivit preşedintelui CNS, nicio altă persoană nu a semnalat organizatorilor că ar fi fost amendată pentru participarea la evenimentul de la Târgu Mureş.

El a reamintit că organizaţia a iniţiat în anii anteriori mai multe procese împotriva Jandarmeriei Române, din cauza amenzilor şi exceselor, procese pe care le-a şi câştigat.

Cum a provocat președinta Ungariei protestatarii de la Carei

Președinta Ungariei, Katalin Novak, a fost prezentă pe 12 aprilie la Carei, la dezvelirea bustului poetului maghiar Kolcsey Ferenc. Aceasta a venit în România într-o vizită privată, la invitația primarului Eugen Kovacs. Novak a fost întâmpinată de protestatari, iar potrivit imaginilor filmate de presa locală aceasta s-a dus către gardul de protecție montat de jandarmi, în spatele cărora se aflau cei care o huiduiau, gestul putând fi considerat unul provocator.

În imagini se poate observa cum președinta Ungariei, după ce face o baie de mulțime printre cei care o aclamau, s-a îndreptat în zona în care se aflau protestatarii care scandau „Aici e România” sau „Pleacă”. Este vorba de zeci de localnici, dar și de două asociații naționaliste și membri ai partidului AUR care au spus că prezența lui Novak este o sfidare la adresa statului român.

Agenții SPP, care potrivit protocolului trebuie să îi asigure protecția unui demnitar străin aflat pe teritoriului țării noastre, au fost nevoiți să deschidă umbrelele pentru protecția președintelui Ungariei și să încerce să o îndepărteze din zona în care erau protestatarii și spre care s-a îndreptat Katalin Novak.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...