Ultimul tren
Este an electoral. În mai vor fi alegeri europarlamentare, în noiembrie/decembrie prezidențiale. Tot ce se întâmplă în aceste zile are legătură cu cele două scrutinuri, în special cu ultimul, care vor decide arhitectura puterii pe următorii cinci ani. Dar nu numai.
În 2019, vom alege nu doar europarlamentarii și președintele, ci și drumul pe care o va apuca România: rămâne pe traiectoria occidentală, implicată activ în Uniunea Europeană și în parteneriatul strategic extins cu SUA, sau se întoarce în no-man’s-land-ul în care ne-a lăsat Ceaușescu? Rămâne prizoniera unei încrengături de clanuri corupte și incompetente sau începe un proces autentic de modernizare și dezvoltare?
Demonizarea protocoalelor cu SRI, asaltul împotriva DNA, a procurorului general și a serviciilor de informații, timorarea procurorilor și a judecătorilor prin acțiunile unor organisme controlate politic, amnistia și grațierea, supra-taxarea companiilor, atacurile împotriva UE și a multinaționalelor, nu mai servesc doar agendele personale ale liderilor coaliției de guvernare. Toate au devenit și piese de bază în arsenalul folosit pentru a-l împiedica pe președinte și opoziția să obțină o legitimare populară care le-ar putea anula victoria obținută în alegerile parlamentare din 2016 și i-ar putea îndepărta de la putere înainte de termen.
La prima vedere, conflictul se duce exclusiv între centrele de putere care pariază fie pe Liviu Dragnea, fie pe Klaus Iohannis. În realitate, cei care vor hotărî învingătorul, dar și destinul României pentru mulți ani de acum încolo, sunt milioanele de români cărora nu le este indiferent în ce țară trăiesc. Implicarea sau neimplicarea lor în lupta din acest an s-ar putea dovedi decisivă. Încă înainte de a fi chemați la vot!
Decizia de miercuri a Curții Constituționale privind protocoalele SRI reprezintă o victorie uriașă pentru tabăra lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu. Le deschide o ușă largă spre clasarea unor sentințe definitive. Ale lor sau ale celor care îi finanțează. Dar nu este o victorie decisivă. Oamenii din CCR pe care îi controlează, Valer Dorneanu, Maya Teodoroiu, Mona Pivniceru, Marian Enache, Petre Lăzăroiu și Varga Atilla le-au livrat în schimbul promisiunilor de mărire primite maximum din cât au putut: șansa salvării, dar nu salvarea.
Ca să poată transforma decizia CCR într-o măsură cu efecte retroactive, trebuie să mai facă și ei ceva. Să dea o Ordonanță de urgență, de exemplu, care să permită introducerea unei contenstații în anulare într-un termen nu de 30 de zile, ci de câțiva ani. Altfel, nu pot ataca sentințele pronunțate deja împotriva lor, dacă sunt mai vechi de o lună.
Nu este singura soluție la care s-au gândit pentru a-și rezolva problemele penale curente și a-și albi cazierele. Au trecut deja prin Parlament modificări legislative croite perfect pe situațiile lor care să-i scoată basma curată și fără decizia CCR. Nu sunt încă în vigoare doar pentru că președintele Iohannis a mai tras de timp sesizând aceeași Curte Constituțională, deși nu își face iluzii că are mari șanse de izbândă.
Puterea a avut, însă, nevoie ca de aer de validarea majorității judecătorilor constituționali pentru a putea clama că tot ceea ce fac reprezintă măsuri reparatorii și că nu batjocoresc legile pentru a scăpa de pedepse, ci pentru a îndreapta abuzurile și nedpretățile ”statului paralel.” De aceea o țin langa, de trei zile încoace, televiziunile pe care le finanțează din bani publici cu ”hotărârea istorică a CCR.”
Și aici ne întoarcem la subiectul principal: miza electorală uriașă a anului 2019 și șansa pe care o are societatea civilă de a da peste cap planurile puterii, care azi par de neoprit. De ce se zbat atât de mult organele de propagandă ale PSD și ALDE să convingă cetățenii că loviturile date justiției nu reprezintă acțiuni în interes propriu și de grup, ci măsuri reparatorii?
De ce nu dau odată ce au de dat, de ce nu se declară neprihăniți prin Ordonanță de Urgență și cu asta basta, fără să se chinuie atât să mintă și să fabrice falsuri, ca să facă din alb negru și invers? Pentru că urmează alegeri!
Cifrele dar și tendința de vot pe care le relevă sondajele sunt catastrofale pentru PSD. Se îndreaptă cu pași siguri spre un scor de sub 20% la europarlamentare! Iar o cauză importantă pentru scăderea celui mai mare partid, relevată tot de sondaje, este acest asalt neîntrerupt împotriva justiției. Și nu este chiar surprinzător.
Având în vedere că lupta împotriva corupției se bucură în continuare, în toate sondajele, de o susținere masivă în rândul cetățenilor, era previzibil că retorica și acțiunile oricărui partid împotriva ei va avea un cost electoral. La unii mai mare, la alții mai mic. Dar niciun partid nu poate scăpa neatins dacă insistă să plângă, seară de seară, de mila infractorilor și să-i mai scoată cu miile din pușcării.
Doar efectele recursului compensatoriu vor costa PSD, potrivit sociologilor pe care îi plătesc regește, cel puțin 5%! Și tot ei susțin că există o corelație directă între procentul de peste 60% de români care susțin lupta anticorupție, în ciuda eforturilor propagandistice care vor să transforme câteva suspiciuni de abuz în regulă, și procentele minuscule de încredere ale lui Liviu Dragnea.
Din acest motiv, PSD și ALDE se află în acest moment între ciocan și nicovală. Pe de-o parte, CCR le-a făcut cadoul mult dorit și se află la doar o Ordonanță de Urgență distanță de eliberarea de condamnări la care tot visează. Pe de altă parte, o reacție virulentă a societății civile la o astfel de Ordonanță, de magnitudinea celei de acum doi ani, le-ar putea da o lovitură decisivă, care să se traducă într-o înfrângere epică la europarlamentarele din mai.
În februarie 2017, PSD stătea pe procente zdravene. Câștigase de curând, la scor, alegerile și așa cum se întâmplă de obicei victoria îi umflase și mai tare pânzele. Și tot nu i-a picat bine valul de protestatari care a ocupat piețele în mai toată țara.
Astăzi, după doi ani de guvernare submediocră și semianalfabetă, după zeci de scandaluri de toate felurile, după noi și noi acuzații de corupție, după promisiuni neonorate, este creditat cu mai puțin de jumătate din încrederea de care se bucura când au lansat nucleara OUG 13. Își permit să scadă și mai mult?
Teoretic, nu. Pentru că deși europarlamentarele nu prezintă de obicei o mare miză în România, anul acesta situația este diferită. Coincid cu cele mai importante alegeri de la noi, prezidențialele. Scorul la europarlamentare reprezintă un predictor destul de bun pentru perfomanța de la prezidențiale.
Un scor bun poate crește moralul și capacitatea de mobilizare a unui partid pentru bătălia decisivă, în timp ce un scor prost poate demotiva și scădea mai mult șansele de victorie în bătălia pentru Cotroceni.
Ce înseamnă asta? Că există o teamă autentică în PSD, printre cei care nu se află în cercul de intimi ai președintelui partidului, că dacă preconizatele măsuri pe care guvernul le va lua pentru a valorifica decizia CCR vor scoate iar sute de mii de oameni în stradă, partidul va suferi o înfrângere dură la europarlamentare și foarte probabil și la prezidențiale.
Teama unora poate fi speranța altora. Tudorel Toader a anunțat deja că Parlamentul sau Guvernul vor adopta ”acte juridice de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri.” O reacție masivă a străzii la acestea ar putea tranșa cele două bătălii electorale chiar înainte de a începe.
Chiar dacă mai sunt patru luni până la primele alegeri din acest an, ecourile unor proteste de amploare nu se vor stinge cu ușurință. Cu atât mai mult cu cât este de așteptat ca de această dată puterea să nu mai dea înapoi. Cu sau fără referendum pe justiție în ziua alegerilor europarlamentare, așa cum încearcă să impună președintele, un vot dat într-o stare de tensiune paroxistică va costa foarte scump forțele politice care se vor încăpățâna să susțină o agendă în contradicție flagrantă cu interesele marii majorități a cetățenilor.
La fel de evident este și ce va urma dacă lovitura de grație dată justiției va fi întâmpinată cu resemnare. Rapid, vor fi încălecate și puținele instituții care mai rezistă tăvălugului. Ceea ce înseamnă că ambele scrutinuri vor fi organizate de un stat aflat pe deplin sub controlul partidului dominant. Nu va mai conta nici cât negru sub unghie procentele din sondajele de opinie. Ele se reflectă fidel în voturi doar dacă au loc alegeri libere și corecte. Care sunt șansele ca după ce au pus mâna pe toată puterea să lase în voia sorții tocmai alegerile? Zero.
Vine ultimul tren. Îl ratăm sau ne salvăm?
