Proiect de buget. Contribuţia la pensiile private obligatorii Pilonul II creşte la 4%, de la 3,5%

Data publicării:
1-44924

Calendarul creşterii nivelului contribuţiei a fost uşor întârziat, după ce în 2009 Guvernul a decis să îl menţină la 2%, pe fondul crizei financiare. Ca atare, nivelul prevăzut pentru 2012 este cu 0,5 procente în urma calendarului iniţial, însă până în 2016 trebuie să ajungă la 6%.

În perioada ianuarie – noiembrie 2011, contribuţiile virate la Pilonul II au însumat 2,3 miliarde de lei, indică datele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Activele celor nouă fonduri de pensii obligatorii au atins 9,64 miliarde de lei (2,18 miliarde de euro), în creştere cu 50% faţă de decembrie 2011, iar numărul salariaţilor care au alimentat aceste fonduri a ajuns la 5,77 milioane, indică CSSPP.

Citeşte celelalte informaţii relevante cu privire la proiectul de buget pe 2013: Cresc salariile și pensiile, dar și taxele și impozitele

Argumentele pensiei private obligatorii

Potrivit datelor CSSPP, statul român a introdus în 2007 acest sistem după un model testat şi recomandat de Banca Mondială. Scopul acestei măsuri este de a limita consecinţele îmbătrânirii accentuate a populaţiei europene, fenomen care pune tot mai multe presiuni asupra mecanismelor de protecţie socială.

În acest context, gestionarea sistemului public de pensii reprezintă o provocare pentru multe state ale lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare economică.

Startul perioadei de aderare la fondurile de pensii administrate privat–Pilonul II – s-a dat pe 17 septembrie 2007. Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.

Contribuţia la acest fond de pensii private nu instituie obligaţii financiare suplimentare pentru participanţi; ea este doar o parte din contribuţia individuală datorată la sistemul public de pensii. Cota transferată este în prezent de 3,5% şi trebuie să crească treptat până în 2016, la nivelul de 6%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri