Fundaţia care organiza cursurile spune că administrarea proastă a fondurilor europene a făcut ca finanţarea prin programul Posdru să fie blocată, iar banii nu au mai ajuns la timp pentru continuarea proiectului început în 2012. Aşa că toate cele 500 de femei care s-au înscris anul acesta la cursuri vor rămâne fără această diplomă.
Proiectul urma să fie derulat în 36 de judeţe, dar după ce fundaţia a plătit din fonduri proprii închirierea sălilor şi evaluarea cursantelor, a rămas fără bani. Anul trecut, prin programul Femei pentru Femei, 1200 de persoane fără loc de muncă au devenit bone cu atestat european. O parte dintre ele au plecat să lucreze în străinătate, altele au fost angajate de Direcţiile judeţene pentru protecţia copilului, iar celelalte lucrează acum pe cont propriu.
Camelia Sîrbu a fost bonă timp de cinci ani, însă fără o diplomă care să-i ateste calificarea. Cursul i s-a părut o şansă, inclusiv pentru a obţine un salariu mai mare. „Am aşteptat acest curs de foarte mult timp şi, când am primit răspunsul negativ, am fost foarte dezamăgită", spune ea.
Anularea cursurilor de la Braşov a nemulţumit-o şi pe Daniela Bocoş. Are 48 de ani şi experienţă în creşterea copiilor. Spera că după terminarea cursurilor îşi va găsi un loc de muncă.
Şcoala Bonelor era singurul proiect care asigura cursuri gratuite, recunoscute atât de Ministerul Muncii, cât şi în celelalte ţări din Europa. Cei care au iniţiat programul spun că banii europeni au venit foarte greu.
Nici părinţii nu privesc cu ochi buni sistarea acestui program, pentru că le este foarte greu să găsească o bonă bună.
Anul acesta programul urma să pregătească încă 500 de femei. Atestatul nu ar fi fost singurul avantaj. Absolventele ar fi putut să lucreze şi în instituţiile coordonate de Direcţia pentru Protecţia Copilului, ca asistente maternale.
Un curs particular de bone costă între 300 şI 400 de lei şi durează cel mult două luni, spre deosebire de cel de la Şcoala Bonelor, care ţinea trei luni.