Primii pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

Data publicării:
pupatoare de moaste

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la Iaşi în urmoarele zile la cel mai mare pelerinaj religios al anului, de Sfânta Parascheva. Primii au ajuns deja, deşi oficial manifestările religioase nu vor începe decât marţi.

Primele autocare cu pelerini au ajuns deja în Iaşi. Au vrut să evite aglomeraţia din următoarele zile, numai că ... rândul la moaşte era deja făcut.

„120 de persoane suntem şi venim din comuna Stănişeşti a judeţului Bacău”, spune o femeie.

„Am vrut să ajungem, ne-am dorit să ajungem să ne rugăm pentru copii”, explică o alta.

„Noi am venit mai din timp că nu aveam alt transport decât acum”, arată o a treia.

Oficial, pelerinajul, va începe marţi. În curtea Mitropoliei e însă deja forfotă.

„Aţi observant foarte bine, deja primele mii de pelerinii au poposit în Iaşi. Desigur, putem spune chiar de astăzi că am intrat în Sărbătorile oraşului şi cele religioase, şi cele laice”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

De pelerinaj profită peste 100 de comercianţi, care au adus la Iaşi produse tradiţionale, haine, obiecte de artizanat şi dulciuri.

„Am venit cu produse făcute din pănuş de porumb, sunt unicate, reprezintă personaje din viaţa satului”, explică un comerciant.

„Cojoace şi haine de piele, preţuri de producător, că eu le fac”, arată un altul.

Pelerinajul, la care ar urma să vină 200 de mii de oameni, se va încheia duminică, 15 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri