Povestea cvadrupleţilor născuţi după o sarcină în care mama nu a făcut niciun control medical

Data actualizării: Data publicării:
cvadrupleti

Bucurie la puterea a patra într-o familie din judeţul Iaşi. După o aşteptare lungă şi plină de emoţii mari, doi tineri şi-au dus astăzi acasă cvadrupleţii născuţi în vară. Bebeluşii s-au născut înainte de termen şi au fost ţinuţi în maternitate ca să supravieţuiască.

Cei patru prunci nerăbdători să îşi cunoască părinţii au venit pe lume cu două luni mai devreme decât trebuia. A fost prima surpriză pentru mama care nu făcuse niciun control în timpul sarcinii.

Şi pentru medici, de altfel, pentru că o asemenea naştere apare o dată la jumătate de milion de cazuri. A doua surpriză i-a dat fiori tinerei: cele două fete şi cei doi băieţi cântăreau împreună cât un bebeluş un pic mai dezvoltat. Medicii i-au ţinut în incubator două luni şi abia acum au reuşit să îi aducă la greutatea pe care ar fi trebuit să o aibă la naştere. În fine, astăzi familia s-a reunit: 10 copii cresc acum în familia Cozma.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...