Peste 2000 de oameni uitați de familie și de stat și-au găsit un adăpost în casele puse la dispoziție de un bihorean. Viorel Pașca le-a oferit o locuință, mâncare și îngrijire fără să le ceară nimic în schimb. Din 2005 încoace, bunul samaritean le readuce liniștea bolnavilor pentru care spitalele din toată țară nu mai au soluții. O face cu ajutorul donațiilor din care sunt cumpărate alimente și medicamente. Povestea lui, într-un material realizat de Andrada Rește și Gabor Szilagyi.
În fața casei lui Viorel Pașca, din satul bihorean Dumbrava, ambulanța oprește aproape zilnic. Aduce bolnavi pe care spitalele din toată țara nu mai au unde să îi trimită. Unii suferă de hipotermie, alții sunt invalizi sau luptă cu boli incurabile în faze terminale. Toți au un loc în locuințele din satul dintre dealuri.
„90% dintre bolnavi vin de la spitale, ceilalți 10% vin de la primării, poliție. Nu au unde să îi trimită. Sunt cazuri sociale. Atâta timp cât sunt relativi sănătoși pot să doarmă oriunde. Am avut oameni care dormeau sub poduri, în subsoluri de clădiri, în alte părți. Ieri a venit un domn care trăia în pădure. Cât sunt sănătoși se descurcă cumva. Problema apare atunci când îi internează în spital. Foarte mulți cu degerături, mulți cu cancer, imobilizați la pat și atunci la externare cei de la spital nu știu unde să îi trimită, pentru că nu mai pot să să îi trimită sub pod sau în pădure”, povestește Viorel Pașca.
De mai bine de 13 ani "bunul samariten" din Bihor le oferă adăpost și îi îngrijește pe cei lăsați de familie și de stat fără nici o altă speranță. Totul a început după ce a aflat de la televizor că în țară au murit doi oameni din cauza gerului.
„Atunci am realizat că eu am două camere goale, cu care nu știam ce să fac și am zis că ar fi o idee bună să iau bolnavi care nu au unde să stea pe străzi, să îi pun în cele două camere goale și dacă le-aș da mâncare problemele lor s-ar rezolva. Așa că m-am dus la spitalul județean din Oradea și am adus primii bolnavi la Dumbrava."
După un timp, alți pacienți au fost trimiși la Dumbrava și camerele s-au umplut. Decizia de a se extinde a venit după o vizită pe care un arădean i-a făcut-o lui Viorel Pașca.
„Văzând ceea ce fac, mi-a spus de ce nu mă extind. I-am spus cum? Așa a cumpărat o casă de lângă noi și acum e pe numele lui. Așa s-a ajung ca acum să avem 13 case, fiecare are poveste ei."
Așa cum fiecare din cei peste 300 de locatari ai caselor din Dumbrava, Tinca și Ineu are propria poveste. Fără niciun fel de venit, bolnavi și părăsiți de familie, și-au găsit liniștea în locuințele unde sunt îngrijiți de 13 menajere, două bucătărese și o asistentă.
„Am venit pentru că nu m-au răbdat copiii și nu am avut unde să stau. Am stat afară pe lângă gară, pe betoane și am dormit prin șanțuri pe unde am putut. Am opt copii, dar niciunul nu mă bagă în seamă. Mi-am vândut casa, mi-am vândut averea sunt din Satu Mare", spune un locatar al caselor din sudul Bihorului.
„La noi procedura e standard - a venit bolnavul, îl spălăm, îl tundem. Și când îl vezi după o oră, după ce a venit, nu îl mai cunoști, se schimbă și fața lui- și ai bucuria aia imensă, când vezi cu cât de puțină implicare o așa diferență fizică", spune Viorel Pașca.
Ioan Clitan a fost preot ortodox și de un an stă într-una dintre casele "bunului samaritean" din Bihor.
„- Nu ați mai avut unde să mergeți?
- Nu am avut
- V-au dat afară?
- Nu m-au dat, dar când nu mai ești preot în parohia respectivă, normal că în casa stă preotul care vine. Așa că eu nu am avut unde să stau și am apelat la bunăvoința domnului Pașca."
La ajutorul lui Viorel Pașca apelează și asistenții sociali de la spitalele din țară, care îl sună și îl roagă să-i preia pe unii pacienți.
Discuție telefonică între un asistent social și Viorel Pașca:
„- Unde a stat omul?
- El a strat pe străzi, iar iarna era găzduit la un centru de urgență pentru persoane fără adăpost.
- Și acum?
- Este la spitalul Calafat.
- Și nu-l mai puteți trimite la adăpostul de noapte?
- Nu, nu îl mai primesc acolo, nu știu de ce.
- Bine, trimiteți-l când doriți.”
Impresionați de gesturile de omenie a lui Viorel Pașca, mulți oameni au hotărât să-l ajute. Din donațiile lor sunt cumpărate mâncarea și medicamentele de de care pacienții au nevoie.
„Vin din spitale cu tratament recomandat și atunci multe din medicamente trebuie cumpărate pentru că nu intră pe sistemul compesatoriu sau nefiind asigurați nu beneficiază de nimic și atunci supervizez partea cu alesul medicamentelor", a explicat Crina Salcău, asistentă medicală.
„Ajutând omul respectiv primești așa o bucurie, o satisfacție sufletească incomensurabilă. Nimic nu se compară cu bucuria asta. Îți vine bolnavul te uiți la el cum arată, plin de mizerie, plin de păduchi, murdar. L-am întrebat pe unul când s-a spălat ultima dată. Mi-a spus că nu știe", povestește Viorel Pașca.
Până acum, prin cele 13 case aflate în grija lui Viorel Pașca și-au regăsit liniștea peste 2000 de suflete.
Cea mai recentă investiție a fost cumpărarea, cu 20.000 de euro strânși din donații, a unei locuințe pentru bărbatul bătut de doi tineri în Brașov.
Reporter: Andrada Rește
Operator: Gabor Szilagyi