Pedeapsă ușoară. Profesorul care a lăsat la volan un elev beat și fără permis nu mai poate fi diriginte

Data publicării:
accident husi

De pe patul de spital, profesorul de istorie dă socoteală în faţa superiorilor săi şi a legii. Şefii sunt indignaţi că un dascăl a stat la băut cu elevii, apoi i-a permis unui minor să se urce la volan. Prima măsură după accidentul în care 11 elevi au fost răniţi este însă blândă. Profesorul nu va mai fi diriginte.

Domnul trebuie să fie suspendat pentru că noi considerăm că atitudinea pe care a avut-o nu a fost de profesor responsabil, chiar dacă era în timpul liber. Noi suntem profesori 24 de ore din 24 şi cred că asta a uitat domnul profesor”, a spus Emanuela Iacob, directorul Colegiului Naţional Cuza Vodă din Huşi.

Nu mai poţi să rămâi diriginte atâta timp cât tu nu eşti responsabil pentru ceea ce faci”, spune și Doru Balan, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Județean Vaslui.

„Aşa cum s-au dus pe jos la locul respectiv, unde au făcut un grătar, la fel de bine se puteau şi întoarce. Dar probabil că aburii alcoolului i-au luat pe toţi şi s-a produs acest accident”, a adăugat el.

După ce va fi externat, profesorul va fi anchetat şi de poliţişti. Era obligat să aibă grijă ca adolescenţii să nu facă nimic ilegal. El însuşi a fost însă un exemplu de imoralitate, spun oamenii legii.

În momentul în care poliţiştii au discutat cu profesorul însoţitor al grupului la Spitalul Municipal Huşi, imediat după producerea accidentului, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, spune inspectorul Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt IJP Vaslui.

Elevul care a condus maşina tatălui său şi a răsturnat-o are acum dosar penal pentru că şi-a băgat în spital nouă colegi şi pe profesorul lor. Băiatul este în stare de şoc după ce a înţeles că teribilismul are urmări.

Şoferul, din păcate, nu e bine. A făcut o depresie post-traumatică. Îi facem o consiliere psihologică. Sperăm ca în câteva zile să îşi recapete încrederea în el şi să intre într-o viaţă normală”, spune Wassouf Emad, directorul medical al Spitalului Municipal Huşi.

Părinţii elevilor răniţi după picnicul stropit cu alcool şi supravegheat de dirigintele lor nu au decis încă dacă vor face plângere împotriva dascălului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri