Coridorul secției de chirurgie vasculară a Spitalul Județean Timișoara ţine acum loc de salon. Medicii spun că la fel se întâmplă ori de câte ori numărul pacienţilor depăşeşte 27, adică numărul paturilor aprobate prin ordin de ministru.
„Aici pe hol trec doctorii, te văd..Și eu aș vrea în pat să fiu, să fac rebus sau ceva.”
***
„Tata socru e grav la picioare și am primit loc pe hol. Că pe hol, e gălăgie mai e și curent puțin.”
***
„Nu este loc, secția este mult prea mică și mult prea solicitată. ”
Medicii se împart între saloane și hol pentru a trata bolnavii. Pacienţii sunt însă în pericol, o recunosc chiar doctorii
Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară: „Pur și simplu primim paturile împrumut pentru pacienții mai severi pe care le poziționăm așa cum vedeți pe coridor în așa fel încât să îi putem avea sub supraveghere. Și sunt riscuri. Ce fel de riscuri? Riscuri de infecții nosocomiale.”
Conducerea spitalului nu are o soluţie.
Marius Craina, managerul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara: „Vom face o analiză în sistemul informatic și împreună cu colegii de la chirurgie vasculară să analizăm situația fiecărui pacient. Noi suntem obligați să asigurăm urgențele, toate celelalte cazuri pot fi trecute pe o listă de așteptare și în momentul în care sunt locuri pe chirurgie vasculară ele trebuiesc internate și rezolvate din punct de vedere chirurgical.”
Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara: „Contactați pentru un punct de vedere, reprezentanții Consiliului Județean Timiș au refuzat să comenteze situația de la Spitalul Județean.”
Spitalul Județean de Urgență din Timișoara este cel mai mare din vestul României şi aici ajung pacienţi din mai multe judeţe.