O femeie a născut într-o benzinărie și a abandonat bebelușul într-un tomberon

Data actualizării: Data publicării:
Nou-nascut-abandonat-in-baia-unei-benzinarii-777x437
Foto: presasm.ro

Un bebeluș a fost găsit, joi, abandonat într-o benzinărie din Satu Mare, de un angajat. Polițiștii au început o anchetă și au găsit-o pe femeia care și-a abandonat pruncul.

Femeia însărcinată a intrat în toaleta unei benzinării din Satu Mare, în jurul orei 18:20, și a născut acolo, apoi a abandonat copilul, au transmis polițiștii sătmăreni, potrivit primelor informații obținută în anchetă. Bebelușul a fost găsit de un angajat al benzinăriei, care a alertat autoritățile.

„Copilul se află la spital, din informațiile pe care le dețin. Acesta trăiește și este stabilizat”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare, potrivit Mediafax.

Potrivit presasm.ro, care citează surse judiciare, femeia care a născut în benzinărie a fost identificată. Are 30 de ani, a venit din Germania într-un autobuz cu destinația Botoșani, intrând în țară prin vama Petea.

Presa locală mai relatează că bebelușul a fost aruncat într-un tomberon, iar angajatul a auzit plânsetele fetiței de aproape 3 kilograme.

Polițiștii au găsit-o pe femeie după ce aceasta s-a urcat din nou în autobuz și i s-a făcut rău, iar șoferul a sunat la 112. Personalul de pe ambulanță și-a dat seama că ea a născut recent și au făcut legătura cu bebelușul abandonat.

Femeia este audiată acum de către polițiști și i s-a întocmit un dosar penal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri