Video Doi cetățeni ucraineni au pătruns înarmați în țară. Poliția i-a căutat ore întregi, inclusiv cu un elicopter

Data actualizării: Data publicării:
politist de frontiera langa o masina de teren
Foto: Poliția de Frontieră

Poliția din Satu Mare a căutat timp de câteva ore, inclusiv cu un elicopter, un grup de cetățeni ucraineni înarmați. S-a dat alarma la Poliția de Frontieră, la Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare și la Inspectoratul Județean de Jandarmi. Cei doi ucraineni au fost găsiți după câteva ore.

Misiune încheiată

ACTUALIZARE 19:44 Misiunea de căutare a ucrainenilor fugari, care ar fi atacat o patrulă de grăniceri din Ucraina, s-a încheiat. Potrivit informațiilor PresaSM, autoritățile din Ucraina au anunțat inițial că este vorba despre trei persoane care ar fi fugit spre teritoriul României, dar se pare că, până la urmă, a fost vorba doar despre două persoane, ambele fiind reținute la câteva ore după declanșarea alarmei inițiale. Oamenii legii sătmăreni au găsit și o armă, asta după ce l-au reținut pe unul dintre suspecți.

Ukrainskaia Pravda relatează, citând PresaSM, evenimentele de azi din România, precizând că nu se cunosc motivele pentru care ucrainenii au atacat patrula de la frontieră și ulterior au fugit în România. ”Dar ei ar fi cerut azil politic autorităților române”, scrie sursa citată.

Potrivit aceleiași surse, circa 11.000 de ucraineni au traversat ilegal frontiera cu România pentru a evita mobilizarea, după declanșarea invaziei ruse din Ucraina.

Știrea inițială

Potrivit primelor informații, trei suspecți, care ar fi făcut parte dintr-un grup care a atacat o patrulă în țara vecină ar fi luat-o spre frontiera cu România, în zona Tarna Mare. Acolo, spun frontieriștii sătmăreni, o persoană a și fost reținută. Omologii din Ucraina au fost cei care au anunțat frontieriștii sătmăreni cu privire la incident.

Infractorii ar fi luat nu doar armamentul de luptă, ci și muniția aferentă, trecând granița ilegal.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La ora 15.05, autoritățile sătmărene l-au reținut pe unul dintre suspecți.

Conform surselor PresaSM, o armă a fost găsită pe traseul de frontieră al Ucrainei, fără încărcător. Se pare că unul dintre fugari le-ar fi arătat oamenilor legii unde a abandonat arma. Arma ar fi fost găsită pe teritoriul României, în timp ce încărcătorul a fost găsit pe teritoriul Ucrainei.

Inclusiv filtre au fost impuse pe mai multe drumuri din județul Satu Mare, într-o operațiune amplă de căutare care a implicat și decolarea unui elicopter IGAv pentru misiunea de supraveghere a zonei.

„La ora 16.53, partea ucraineană a informat conducerea Sectorului PF Tarna Mare că au reținut un cetățean ucrainean care făcea parte din grupul de 3 despre care ne-au informat inițial că au trecut în România. În urmă cu puțin timp, misiunii de cautare i s-a alăturat și un elicopter IGAv. Acesta a decolat din localitatea Tarna Mare, având la bord și un polițist de frontieră și a început misiunea de supraveghere aeriană”, au precizat cei de la Poliția de Frontieră.

„În data de 16 august, ora 13.35, conducerea sectorului SPF Tarna Mare a fost anunțată de către autoritățile ucrainene despre faptul că pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, o patrulă de grăniceri ucraineni ar fi fost atacată de mai multe persoane necunoscute, iar trei dintre aceștia au trecut ilegal frontiera în România. Drept urmare, a fost declanșată o acțiune la nivelul sectorului pentru verificarea zonei de responsabilitate, actiune la care participă 6 patrule (12 polițiști de frontieră) ale Poliției de Frontieră. La ora 15.05, unul dintre cei trei cetățeni ucraineni a fost reținut. În prezent, politistii de frontiera împreună cu reprezentanți din cadrul Poliției Române și Jandarmeriei acționează în sistem integrat pentru depistarea și identificarea celorlalte persoane”, au precizat cei de la Poliția de Frontieră, citați de PresaSM.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri